Un alt cărăşean la naţională…Sebastian Velcotă

velcota juniorAtacantul Darius Sebastian Velcotă este născut pe  20.03.1998, la Bozovici şi este urmaşul în fotbal a lui Silviu Velcotă, actualul preşedinte al echipei Nera Bozovici. Acesta a fost unul dintre cei mai fideli jucători ai clubului de pe Valea Almăjului, iar cultul valorii l-a imaculat şi fiului său, Sebastian.
Velcotă junior a debutat la 14 ani în echipa de seniori a clubului de pe Valea Almăjului şi după numai un retur de campionat (2012-2013) a devenit golgeterul echipei de pe Valea Almăjului. De altfel, Sebastian Velcotă a debutat chiar cu gol, în fotbalul “seniorilor” , o superbă reuşită, în deplasarea de la CS Moldova Nouă. A fost un prim semn că Sebastian va face o carieră
frumoasă în fotbal.
A urmat cum este şi firesc o frumoasă figură la selecţia judeţeană ce a avut loc pe 4 aprilie 2013 la Reşiţa, unde Ciprian Urican, antrenorul federal pe zona Banat l-a remarcat din prima. A urmat o a doua selecţie la Timişoara, de data aceasta la un trial al FRF, în iunie 2013.
Cum era şi firesc, având  sprijinul familiei, al clubului Nera Bozovici, al AJF Caraş-Severin şi
al antrenorului regional, Sebastian Velcotă a luat  drumul celei mai galonate echipe din Banat la
această oră, ACS Poli Timişoara.
A urmat automat şi  convocarea la naţionala de juniori pregătită de Florin Răducioiu,
pentru partida dublă cu U 16 Moldova (20 şi 22 august 2013).
În această seara, echpa naţională U16 a remizat 1-1, golul României fiind marcat de către
Motreanu Radu.
Prima partidă a avut loc la stadionul Complexului Sportiv din Orhei (ora 18.00), iar cea a
doua va avea loc la Centrul de Pregătire al Selecţionatelor Moldovei de la Vadul-lui-Vodă (ora
10.00), iar ambele  întâlniri transmise în direct de site-ul federatiei Moldovenesti, la adresa
www.fmf.md.

In fotografia de grup, Velcotă este al doilea din stânga  – rândul de joc.

Comentarii

comentarii