Un drum al groazei de la Daicoviciu la Maciova si Pestere VIDEO
Groapă lângă groapă, crater lângă crater și din băltoacă în gropan. Așa – și numai așa se poate circula cu autovehiculul pe DJ 680A. Oamenii au ajuns la capătul răbdării și fiecare face ce poate. Așa a apărut miercuri acest videoclip. Drumul Judeţean care leagă centrul comunal Constantin Daicoviciu de satele aparținătoare Maciova, Peștere, Ciuta cu ieşirea la Obreja. Acesta este un drum al groazei şi al disperării. Atâtea gropi sunt pe acest drum, încât parcurgerea lui se poate face numai cu maxim 4 – 5 km la oră. Acum când a nins și o parte din zăpadă s-a topit, contrastul de culori arată cel mai bine ce înseamnă și cum arată cu adevărat acest drum în realitate.
Ceea ce le apare în fața ochilor celor ce sunt obligați să ajungă cu mașina pe acest drum al groazei, cu greu poate fi descris în cuvinte. În afară de localnicii ce sunt nevoiți să-l parcurgă fiindcă – fie au treabă la primărie sau la centrul medical, ori pur și simplu vor să ajungă la Caransebeș, pe acest drum sunt nevoiți să circula dascălii de la școala din sat. Mai mulți dascăli spun că și-au distrus mașinile și au ajuns să cheltuiască pe reparația mașinii, mai mult decât câștigă ei într-o lună.
Tot din cauza drumului, pentru elevii de liceu este o adevărată problemă să ajungă la școală la Caransebeș. Din cauza drumului, nici un operator de transport nu intră cu microbuzele până în sat. Situația aceasta nu este de azi, de ieri, ci, trenează așa de peste 10 ani. Locuitorii au făcut un memorii peste memorii la Consiliul Județean, dar rezultatul se vede.
La finele lunii octombrie 2017, în ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean, au fost aprobate proiectele de hotărâre pentru care s-a depus documentaţia în vederea includerii în lista de obiective a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL 2). Este vorba de şapte drumuri judeţene, care urmează a fi depuse la Ministerul Dezvoltării, iar apoi, în conformitate cu prevederile legale, să fie semnate contractele de finanţare.
Cele şapte proiecte prevăd modernizarea drumurilor judeţene DJ 680A, Maciova – Ciuta – Obreja (DN 68), DJ 585, Valeapai – Duleu – limită cu judeţul Timiş, DJ 608B, Constantin Daicoviciu – Copăcele, DJ 608B, Copăcele – Zorlencior, DJ 608B, Zorlencior – Zorlenţu Mare, DJ 571F (DN 57B) – Eftimie Murgu şi DJ 571G, Gârbovăţ – Lăpuşnicu Mare.
Și cu asta s-au ales, sau mai exact, doar cu atât au rămas locuitorii acestor sate. Legat de poziția CJ față de aceste urgențe, răspunsul este știut de pe acum: se vor invoca termene și proceduri, adică bla bla bla și termenul de finalizare care va fi la ,,sfâtu-așpteaptă”.
Cei raspunzatori de acest drum ar trebui sa organizeze aici compentitii internationale (raliu) Off Road iar cu banii încasati l-ar putea repara fara probleme, fara sa depinda de vreun fel de subventii de la stat.