Un loc de joacă nou și modern pentru copiii din Băile Herculane VIDEO

Bucurie mare pentru copiii din Băile Herculane. Dar și mai mare – ales pentru părinții și bunicii acestora. La Băile Herculane, primăria a început construcția unui nou loc de joacă. Acesta va fi amenajat pe locul altuia construit cu peste 20 de ani în urmă și care acum ajunsese un adevărat pericol pentru copiii din cartier.

,,Locul de joacă a fi construit de la zero, am demontat tot ce a fost vechi. De la pavajul din tartan și până la gardul de împrejmuire și sistemul video de supraveghere, totul va fi conform proiectului. Pavajul va fi dintr-un material special care atenuează șocurile în cazul în care un copil cade, instalațiile sunt proiectate și verificate ca cei mici să nu se accidenteze în timpul jocului și pe margini vor fi puse bănci. Nu vor lipsi copacii ornamentali pentru umbră și decor” spune primarul Gheorghe Orza.

La rândul lor, locuitorii din zonă sunt bucuroși că cei mici vor fi în siguranță într-un loc de joacă sigur.

Proiectul face parte din programul de campanie electorală, la fel ca și piața agroalimentară și multe alte obiective despre care se va discuta la timpul lor. ,,Nu-mi place ideea de a promite că vom face și vom drege. Prefer să vorbesc la timpul prezent, adică – am făcut și am realizat” a mai declarat edilul Orza.

Citeste si

Pagube de aproape 100.000 de euro la Primăria Domașnea VIDEO

Câte-o dată, rămâi uimit de ce poate face un om, ce gânduri se pot naște …