Un strop de spiritualitate; tinerii din ziua de azi, încotro?
Înfiinţată în 2003, Fundaţia Cireşarii, are ca scop principal atingerea generaţiei tinere prin Cuvântul lui Dumnezeu. Îi veţi întâlni în oraşele României, prin case de cultură şi săli de sport în „Serbările Cireşarii”, vestind obligativitatea naşterii din nou şi cântând pentru gloria lui Dumnezeu. Viitorul ţării noastre atârnă de relaţia pe care generaţia de tineri de azi o are cu Cerul. E ultima expediţie.
,,Fundaţia Cireşarii” – așa se intitulează una din fundațiile care pune accent pe tinerii din ziua de azi și educația acestora în toate formele ei. Desigur, sunt și alte fundații cu diferite scopuri, însă, personal, nu cunosc una care să fie interesată de partea spirituală a tinerilor din țara noastră. Gândiți-vă, vă rog, puțin, totuși, ce a însemnat biserica de-a lungul timpului… Care a fost primordialul ei scop, dincolo de ce a devenit azi…Acela de a învăța oamenii onestitatea, iubirea și respectarea aproapelui, punându-se accent pe celula societății, așa cum o numesc preoții și pastorii, FAMILIA.
Am scris acest articol pentru sufletul vostru. Pentru voi, cititorii, nu de la mine cuvintele, ci auzisem predica a unui pastor (numele lui nu este esential) în duminica din 5 ianuarie a începutului acestui an. Foarte educative cuvintele despre importanța unor lucruri în viața noastră acum, la început de an, când totul e nou că, doar e Anul Nou, nu? Cuvintele din ziua aceea sunau cam așa:
”Degeaba mă numiți – Domn!”, spune Biblia (indiferent de formele ei religioase).Avem probleme cu ascultarea – auzim, dar nu ascultăm. De ce sa citim Biblia și să ascultăm cuvintele ei, care, ne învață să ne iubim aproapele ca pe noi înșine și tatăl și mama cinstindu-i ca să ni se lungească zilele pe pământ, când putem urmări scandalurile de toată ziua și să spunem ca ”am avut eu dreptate despre…”…cutare și cutare persoană de la tv sau din viața de zi cu zi.
De ce să apelăm la Dumnezeu, în stilul nostrum românesc, numai când avem nevoie de El și nu mai avem scăpare din problemele noastre? De ce nu putem începe cu Dumnezeu fiecare lucru? De ce să tratăm o boală, când o putem preveni, nu?
Avem foarte multe monumente, apreciem oamenii după ce nu mai sunt. Așa și cu Dumnezeu. Am devenit ca evreii, poporul mult urât de toate națiile, prețuindu-ne morții și făcând din Fiul Lui Dumnezeu un monument. Stai, Doamne, acolo, ca noi Îți aducem flori la cruci și mirodenii, închinându-ne în numele Tatălui, al Fiului și al Duhul Sfânt și atât! Aici ni se termină creștinismul…Iar dacă fiul sau fiica sau nepotul sau nepoata sunt bolnavi, atunci, Doamne trebuie să fii prezent să ne ajuți. Că oricum noi ne-am rugat din când în când și Tu, acum, trebuie să fii prezent să ne ajuți. Ce contează că mergem la împărtășanie doar din când în când și habar nu avem ce înseamnă cina sau împărtășania și cât e ea de importantă. Ea este precesată de o mărturisire a păcatelor, care este, de fapt, neacceptarea acestora în viața noastră. Ne împărtășim și luăm cina, dar cu cine? Există, oare, Cineva cu care să cinăm, să ne împărtășim în viața noastră?
Așa cum știm, prin cină și împărtășanie, ne aducem aminte de Dumnezeu, de Creatorul nostru și de tot ce a făcut El pentru noi, prin moartea Fiului Său. Asta înseamnă, după o logică a noastră, că ne aducem aminte de Cineva cu care am fost apropiați, nu? Nu ne putem adduce aminte, spre exemplu, de Obama, dacă nu am fost împreună cu el măcar odată, nu este așa?
Amintiți-vă, cum a început Isus lucrarea? Fiindu-I foame în pustiu. Știți cum și-a încheiat Isus lucrarea Lui? Fiindu-I sete, pe cruce.
Ce este cina sau împărtășania? O aducere aminte, un semn de mulțumire, spunea pastorul înțelept. Așa spun și preoții.La fel. Apoi, o proclamare a unui Dumnezeu mare care, a ajutat măcar odată pe fiecare dintre noi, nu?
Să vă povestesc ceva – cea mai mare rată de creștinizare în zilele noastre, nu este, după cum bănuim noi, în Africa, ci în China, unde, după ce comuniștii au unificat limbile într-una singură – mandarina, au venit misionarii și au răspândit numele Lui Dumnezeu. Acolo, oamenii, mor pentru Dumnezeu, în timp ce noi ne ”mâncăm” între noi – și vorbim mai grav, de rude de sânge. Biblia spune că, în zilele din urmă, nu vor avea nici măcar dragoste lumească, firească, de sânge, nu mai vorbim de iubirea agape, care este forma supremă de iubire.
Înțelegeți, voi, acum, importanța cine sau a împărtășaniei? Scriu un articol unui popor creștin, nu musulmanilor. Niciunul nu suntem vrednici de împărtășanie, dar e poruncă ” Luați, mâncați, beți și aduceți-vă aminte!” Încă odată: poruncă, nu sugestie!
Dumnezeu să ne ajute ca, în anul în care am intrat, să ne mărturisim mai des păcatele și să ne împărtășim cât de des vom putea!
Ana-Maria Manciu