Info CS
Într-o parcare de pe muntele Piatră Albă, pe DN57, acolo unde drumul șerpuiește printre curbe și pante abrupte, doi câini au fost abandonați de omul care cândva le fusese stăpân. Erau maturi, frați, aveau probabil în jur de cinci ani, și după felul în care arătau era limpede că trăiseră cândva într-o casă, într-o familie. Aveau blana îngrijită și privirea aceea caldă pe care doar animalele care au iubit oamenii o mai păstrează.
Dar într-o zi, fără explicații și fără milă, stăpânul lor i-a lăsat în parcare și a plecat cu mașina, dispărând din viața lor pentru totdeauna. Unul dintre câini a fugit instinctiv după mașina care se îndepărta, ca și cum ar fi vrut să-și cheme omul înapoi sau să înțeleagă de ce este părăsit. În acel moment, pe drumul de munte a apărut un alt autoturism. Impactul a fost inevitabil. Cățelul a fost lovit și aruncat pe asfaltul rece, iar șoferul care l-a lovit nu a oprit, nu s-a uitat înapoi, nu a încercat să vadă ce s-a întâmplat. Și-a continuat drumul, lăsând în urmă o tragedie tăcută.
Pe asfalt a rămas trupul neînsuflețit al câinelui, iar lângă el fratele său. Cățelul rămas în viață nu a fugit, nu s-a îndepărtat și nu și-a abandonat fratele. Scâncind ușor, cu un sunet care semăna mai mult cu plânsul, s-a așezat peste trupul lui, încercând parcă să-l încălzească, să-l protejeze, să-l aducă înapoi. A rămas lipit de el, refuzând să înțeleagă că acel suflet drag nu se va mai ridica niciodată.
Această scenă sfâșietoare a fost văzută de o tânără șoferiță care oprise în parcare să ia o gură de aer. Fata s-a apropiat cu grijă, iar când a înțeles ce s-a întâmplat, sufletul ei nu a putut rămâne nepăsător. Pentru câinele lovit nu se mai putea face nimic, dar celălalt încă trăia, încă spera, încă plângea lângă fratele lui. Cu multă răbdare și blândețe, tânăra a reușit să-l ia de lângă trupul rece și a luat o decizie care avea să-i schimbe destinul: să-l salveze. L-a așezat pe bancheta din spate a mașinii și a pornit spre casă. Aproape tot drumul, cățelul a scâncit și a plâns în felul lui, iar sunetele acelea triste spun mai mult decât ar putea spune orice cuvinte.
Ajunsă la Reșița, fata l-a dus mai întâi la un medic veterinar pentru un consult. Acolo a aflat că bietul animal nu era microcipat, semn că cel care îl abandonase nu se mai gândise de mult la responsabilitate. După vizita la medic, drumul a continuat acasă, unde prima oprire a fost în baie. Cățelul a fost spălat, uscat și îngrijit, iar apoi, în cel mai cald loc al casei, i-a fost pregătit un coș, un loc al lui, un început nou într-o casă unde urma să fie iubit. Pentru prima dată după tragedia trăită, viața părea să prindă din nou o formă liniștită.
Și totuși, durerea nu dispare atât de ușor. La plimbarea de seară, cățelul își caută fratele. Aleargă câțiva pași, se oprește, ascultă, miroase aerul, privește în jur, apoi caută din nou, ca și cum ar spera că de undeva va apărea sufletul cu care a împărțit viața atâția ani. Este o căutare tăcută, dar plină de dor.
Oamenii care aud această poveste o condamnă și o numesc pe bună dreptate inumană. Mulți spun că legile sunt prea îngăduitoare și pedepsele prea mici pentru abandonul animalelor. Alții cred că problema vine din lipsa de educație, din familii și din școli unde nu se vorbește suficient despre respectul pentru viață, despre compasiune și despre iubirea față de animalele care trăiesc lângă noi. Pentru că atunci când copiilor nu li se arată aceste valori, ei cresc fără să înțeleagă că și animalele simt, suferă, iubesc și sunt loiale până la capăt.
În multe locuri, mai ales la sat, încă există mentalitatea crudă că animalele sunt doar lucruri, fără suflet și fără drepturi, iar această gândire se transmite din generație în generație. Nu este o regulă generală, există și oameni care iubesc și respectă animalele, iar povestea acestei domnișoare este dovada că bunătatea încă există. Dar atâta timp cât un câine sau o pisică pot fi abandonați sau eliminați doar pentru că au devenit incomozi, astfel de tragedii vor continua să iasă la suprafață. Și poate că tocmai de aceea gestul unui singur om bun devine atât de important, pentru că uneori un singur suflet care alege să salveze poate schimba destinul unui alt suflet care nu a greșit cu nimic. În mijlocul nepăsării și al cruzimii, această poveste rămâne dovada că încă mai există oameni care aleg să fie lumină acolo unde alții au lăsat întuneric.
