Universitatea de Vest din Timișoara studiază posibilitatea unei preluări a Universității Eftimie Murgu din Reșița

Comunicat de presă privind posibilitatea de fuziune prin absorbție a Universității Eftimie Murgu din Reșița de către Universitatea de Vest din Timișoara.

Universitatea de Vest din Timișoara studiază cu maximă seriozitate și aplecare posibilitatea unei preluări printr-o fuziune prin absorbție a Universității Eftimie Murgu din Reșița. O asemenea transformare organizațională trebuie făcută cu profesionalism managerial și atenție la detalii.
Fuziunea universităților este o temă importantă în managementul academic. Recent, ea a fost și subiectul unui volum de studii editat de către UEFISCDI la prestigioasa editură Springer. Fie că este vorba despre universități metropolitane obținute prin unificarea tuturor universităților dintr-o localitate, fie despre consolidarea învățământului superior la nivel regional, ideea a fost de multe ori reiterată. Există avantaje care derivă din utilizarea în comun a infrastructurii de cercetare, educație și servicii, precum și în crearea unor universități mari și complexe care pot obține o vizibilitate și un prestigiu mai mare. Există însă și o serie de probleme și bariere.

La nivel național au existat deja inițiative legislative pe această temă (legea nr. 287/2004 republicată 2014), iar la nivel internațional putem urmări experiențe atât de diverse precum cele din Ungaria (unificarea universităților din Debrecen într-o universitate metropolitană în 2000) sau Australia (unificarea colegiilor). Unificări forțate sau voluntare de universități au avut loc în țări cu sisteme educaționale atât de puternice precum: Olanda, Germania, Statele Unite, Marea Britanie sau Finlanda.

Este de menționat că potențiala fuziune dintre UVT și UEM nu ar fi primul caz de acest tip nici în România. Experiența fuziunii dintre Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea de Nord din Baia Mare în anul 2012 este până în momentul de față una pozitivă. În acel caz exista o bază istorică de colaborare între cele două universități datând din vremea de înainte de 1990 când Institutul de Subingineri Baia Mare era coordonat de către Politehnica din Cluj-Napoca. Există însă și o serie de similitudini între fuziunea din nordul țării și cea pe care o discutăm acum: proximitatea geografică, dimensiunile ca număr de studenți, compatibilitățile parțiale în ceea ce privește programele de studii. Procesul de fuziune a durat în acest caz de la prime contacte în aprilie 2010, până la primele cursuri ale universității rezultate în octombrie 2012, fiind ca atare un proces laborios și temeinic. O descriere și analiză a fuziunii dintre Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea de Nord din Baia Mare ne stă la dispoziție grație unui studiu foarte valoros al profesorilor Radu Munteanu și Dan Călin Peter de la UTC-N. Principalele probleme identificate de către ei în experiența fuziunii trebuie să ne dea și nouă de gândit: un conservatorism defensiv, o participare slabă a autorităților locale și o tentație de revenire/recădere la situația de înainte de fuziune. Ne încurajează însă rezultatele pozitive ale acestui precedent.
Dorim să trecem în revistă în continuare principalele rezultate de cercetare obținute la nivel mondial pe această temă. Ce știm de fapt din experiențele de până acum? Ce a mers, ce nu a mers? Care sunt condițiile succesului atât cât putem decela?

Un studiu al lui Ole-Jacob Skodvin publicat în 1999 în revista Tertiary Education and Management analizează experiența unor fenomene de unificare de universități din 10 țări dezvoltate, cu sisteme de invățământ mature și performante (SUA, Canada, Australia, Norvegia, Suedia, Olanda, Belgia, Germania, Marea Britanie și Finlanda). Autorul găsește că unificările au însemnat mereu schimbări radicale pentru organizații, ducând chiar la diferențe esențiale la nivelul a ceea ce el numește „sufletul” organizațional. Schimbările sunt descrise ca fiind drastice și dramatice. Unific[rile au fost folosite ca metode de management al sistemului cel mai adesea în cunoștiință de cauză, tocmai pentru a modifica radical sistemele sau subsistemele la care au fost aplicate. În condițiile sistemului românesc, o astfel de reformă radicală poate ridica importante riscuri, dar și mai importante oportunități. Vom enumera rezultatele prezentate de Skodvin alături de scurte comentarii referitoare la situația care ne reține acum interesul, posibila fuziune dintre Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Eftimie Murgu din Reșița.

1. Unificările de succes nu sunt nici o dată căsătorii între parteneri egali. Experiența arată că atunci când într-o unificare o universitate puternică adună în jurul ei universități mai mici, mai vulnerabile, șansele de succes sunt mai mari. Este și cazul actual. UVT este o universitate prestigioasă, solidă, care poate contribui la transformarea în mai bine a Universității de la Reșița aflată într-o multiplă criză: atât de imagine, cât și financiară. Cultura organizațională a universității puternice se impune asupra partenerului mai slab. Pentru personalul universității mai puternice, fuziunea are efecte reduse. Pentru cel al universității mai slabe, schimbarea de status duce pe termen mediu și lung la o serie de avantaje: un prestigiu crescut, oportunități profesionale crescute, o mai mare siguranță a locului de muncă, o ofertă academică superioară pentru studenții ei, etc.

2. Proximitatea geografică este esențială. Proiectele de tip metropolitan au șanse mai bune de reușită decât universitățile distribuite pe mai multe orașe. Chiar dacă în cazul de față nu este vorba despre o universitate metropolitană, proximitatea regională geografică și chiar și culturală este îndeplinită. Proximitatea este importantă și managerial, echipele din cele două universiăți trebuie să fie în contact permanent, și să construiască o relație de încredere.

3. Unificarile produc universități mai reziliente. Acesta este un punct esențial al demersului nostru. Dacă universitatea din Reșița este în momentul de față extrem de vulnerabilă, fuziunea va scoate învățământul superior reșițean din zona de nesiguranță. Reziliența crescută este probabil argumentul cel mai puternic în favoarea fuziunii, cel puțin din perspectiva universității reșițene.

4. În orice unificare există un potențial conflict între tentația de a conserva cât mai mult posibil din status-quo și șansa de a profita cât mai mult de pe urma unificării (de exemplu în acoperirea orelor, în formarea departamentelor, etc.). Nu există aici nici o regulă de bune practici pe care să o cunoaștem. Deciziile manageriale trebuie însă luate cu mare grijă pentru a rezolva problemele cunoscute care au dus la criza organizațională, dar și pentru a aliena cât mai puțin partenerii de dialog.

5. Scopurile organizationale intră adesea în conflict cu interese personale. Acest lucru poate fi un risc și în situația de față. Considerăm însă că în condițiile în care supraviețuirea organizațională este esențial periclitată, alte interese personale ar putea avea o mai mică importanță.
6. Unificările au efecte negative asupra nivelului de stres al personalului didactic si nedidactic. Crește teama, insecuritatea, etc. Toate acestea trebuie recunoscute și compensate cât de mult se poate, ideal prin creșteri de venit (oportunități de proiecte de cercetare, plata cu ora, etc.). În cazul de față, creșteri de venit sunt dificil dacă nu chiar imposibil de oferit, se poate însă asigura o creșterere a siguranța locului de muncă și al veniturilor salariale.

7. Unificările care au avut loc pe baza unor decizii organizaționale (bottom-up) au fost în general mai de succes decât cele dictate de la nivel guvernamental (top-down). În cazul nostru, condiția unei decizii bottom-up este îndeplinită, șansele unui succes managerial fiind astfel crescute.
8. Unificările au loc cel mai adesea pe fondul unor crize financiare ale sistemului. Motivațiile economice sunt esențiale și trebuie discutate cât mai clar. În plus, e nevoie de un leadership puternic care să impună țeluri acceptate cât mai larg, prezentate ca fiind esențiale pentru supraviețuirea instituțională. Avem nevoie aici de participarea leadership-ului ambelor universități.

9. Problemele de eficientizare administrativă au fost cel mai adesea determinante în realizarea unor unificări de succes. Dacă eficientizarea prin reorganizare are loc repede și este recunoscută ca atare de către personalul universităților, unificarea este acceptată mai ușor și are efecte pozitive.

10. În fine, dar nu în ultimul rând, fuziunea trebuie să aibă ca și țintă finală o ofertă educațională mai bună pentru studenți, o mai bună conectare la necesitățile pieței muncii locale și regionale și creșterea șanselor de dezvoltare economică, culturală și socială a orașului și a regiunii. Profitând în oraș de oferta UVT, Reșița urcă pe o treaptă academică superioară conectându-se la nivelul cercetării și educației europene și mondiale.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments