Universitatea E Murgu – „Sport pentru sănătate” si la azilul de batrani

Proiectul Sport pentru sănătate derulat de către Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița la „Centrul pentru persoane vârstnice” Reșița, continuă și în acest an universitar.

Ora de educație fizică se desfășoară în fiecare marți, de la ora 10:00, și este susținută de studenții de la programul Educație Fizică și Sportivă (EFS), reprezentând în același timp o modalitate prin care viitorii profesori împart din tainele meseriei pe care și-au ales-o.

Dacă la început a fost mai dificil, acum, după trei ani de activități, pregătirea fizică a vârstnicilor participanți este mult mai bună. Prin această activitate se dorește conștientizarea persoanelor de vârsta a treia asupra beneficiilor mișcării pentru sănătate, indiferent de vârstă, precum și educarea pentru o viață activă. Dincolo de aceste beneficii se află latura socializării, destinderea și starea de bine care vin odată cu practicarea mișcării.

Comentarii

comentarii