USR PLUS Caras Severin – front comun cu USR PLUS Mehedinti

Alianța USR PLUS a organizat la Băile Herculane o conferință comună USR PLUS Caraș-Severin și Mehedinți. Temele principale, parteneriatul dintre cele două județe izolate de țară în ultimii 30 de ani, în vederea dezvoltării infrastructurii și demarării lucrărilor pentru Autostrada 6 dar și a proiectelor comune de dezvoltare turistică.


Au participat Daniel Trapșa, candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Băile Herculane, Laurențiu Ștefănescu și Andrei Plujar, candidații Alianței USR PLUS la Președinția Consiliului Județean Mehedinți, respectiv Caraș-Severin.


A deschis conferința Daniel Trapșa: “Sunt plecat din România în anul 1994, am construit o carieră profesională în Franța, unde am familia, dar legăturile cu acest loc au fost neîntrerupte.” Echipa Alianței USR PLUS Băile Herculane are o viziune de dezvoltare locală în 10 puncte, care se referă printre altele la respectul față de cetățean și consultarea acestuia, digitalizare, orientarea bugetului local către investiții, dezvoltarea turismului, o viață culturală și sportivă activă, parteneriate de dezvoltare împreună cu comunele limitrofe, educația și sănătatea definite ca priorități majore ale localității.


Laurențiu Ștefănescu, candidat la CJ Mehedinți, declară: “Este aici o regiune de interferență culturală, partea de vest a Mehedințiului și de est a Carașului, în care se pot dezvolta proiecte importante, care vor da un nou start, vor revitaliza această zonă, văduvită de administrații corupte și incapabile să țină trena unei dezvoltări sustenabile. Avem un Herculane, una dintre cele mai celebre stațiuni de altădată, astăzi ajunsă o ruină din pricina hoțiilor și a unei mafii transpartinice care au căpușat administrația locală.” Laurențiu Ștefănescu precizează că “avem o viziune comună, centrată în cel puțin două direcții: avem ca și limită comună Dunărea, cea mai importantă magistrală fluvială din Europa pe care județele noastre nu au exploatat-o niciodată. Atât Mehedințiul cât și Carașul are nevoie de porturi turistice în care să putem dezvolta un turism de calitate și care să ofere oamenilor locului noi oportunități de afaceri și de trai. Un alt proiect comun pe care noi l-am readus în prim plan este Autostrada 6. Ar putea fi una dintre cele mai importante oporunități pe care am avea-o în ambele județe, deoarece, după cum știți, o autostradă crează locuri de muncă, oportunități de afaceri, investiții străine și multe altele.”


Andrei Plujar, candidat la CJ Caraș-Severin, menționează: “Cu siguranță, Dan Trapșa, așa cum eu îl cunosc, este omul potrivit pentru a reuși să refacă din Băile Herculane perla turismului românesc, pentru că Băile Herculane, asemenea stațiunii Karlovy Vary, poate să devină un loc cu care să ne mândrim pe viitor. Împreună cu colegii noștri de la Mehedinți am hotărât să ne luăm soarta în propriile mâini, nu mai așteptăm guvernul său parlamentul să își arunce privirea și către această regiune uitată de către toate guvernările postdecembriste. Atât Carașul cât și Mehedințiul au fost județele uitate de către toți politicienii și cu cele mai puține investiții publice. Am rămas izolați față de toate proiectele de infrastructură majoră. Astăzi, avem posibilitatea folosind fondurile europene să construim proiecte de infrastructură majoră și ne dorim să facem un parteneriat pentru Autostrada 6. OUG 88 și 101 din 2020 ne permite să facem proiecte de infrastructură mare, apă, canal și de gaz. Iată că că noi avem oportunitatea să depunem proiectul de finanțare pentru A 6 care este vitală pentru dezvoltarea celor două județe și pentru a scoate cele două județe din izolare.”

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.