Vaccinarea în centrul din Reșița a început cu stângul – după o zi, a fost sistată VIDEO

Vaccinarea în centrul din Reșița a început cu stângul – după o zi, a fost sistată. Deși a început cu întârziere, campania de vaccinare la centrul din incinta Salii de Sport a Liceului de Arte din Reșița se desfășoară fără probleme. Din păcate, însă, numărul de doze primite este foarte mic astfel încât mâine va fi ultima zi în care vor fi făcute imunizări urmând ca, în funcție de alocarea de vaccinuri, activitatea să fie reluată.

Doar 270 de doze de vaccin anti-COVID-19 a primit centrul din Reșița și acestea sunt pe cale să se epuizeze. Aici au fost programați, până la sfârșitul săptămânii, 20 de polițiști locali, 58 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap și 192 de persoane peste 65 de ani sau cu boli cronice.

Reșițenii care au reușit să se programeze la acest centru spun că a fost foarte dificil. În Caraș-Severin mai sunt deschise doar alte 3 centre de vaccinare, la spitalele din Caransebeș, Oravița și Moldova Nouă.

Comentarii

comentarii

One thought on “Vaccinarea în centrul din Reșița a început cu stângul – după o zi, a fost sistată VIDEO

Comments are closed.