Val de accidente pe DN58B între Bocşa şi Măureni VIDEO

Două accidente grave au avut loc în ultimele 24 de ore pe DN58B pe tronsonul ieşirea din Bocşa şi bariera de la Măureni. În primul caz, vorbim de o tamponare violenţă la ieşirea din Bocşa spre Timişoara care a avut loc astă noapte. Un autoturism în care se aflau şoferul şi două tinere, rula spre Berzovia, iar la un moment dat, pe fondul ,,unor bâlbâieli” cu depăşiri, semnalizări şi opriri bruște, adică în eveniment au mai fost implicate încă două maşini, a ieşit de pe carosabil, a trecut şanţul şi a intrat într-un stâlp din ciment pe care l-a rupt.

Din fericire, chiar dacă maşina şi stâlpul au fost făcute praf, cei trei tineri nu au suferit răni grave. Doar o fată a fost uşor lovită la o mână. Necazul este altul – odată cu prăbuşirea stâlpului la pământ, s-au rupt şi cablurile de curent, telefonie, internet şi semnal satelit. La această oră, toată zona din jurul Bocşei nu mai are semnal pe cablu. Se pare că pagubele se apropie de 30.000 de lei. Fără a mai socoti şi maşina avariată. Conform IPJ, dacă este fără victime, doar cu pagube materiale, dosarul nu ajunge la poliţie. Cazul este soluționat conform OUG 195.

UN alta accident a avut loc pe acelaşi drum la nici 20 de km de primul accident. Mai exact, la curba de la bariera de lângă Măureni. Cu toate că locul este înţesat cu cruci pe marginea drumului, semn că acolo este loc periculos şi mai mulţi oameni şi-au pierdut viaţa acolo, şoferul unui autoturism ce rula spre Timişoara – un barbat de 63 de ani din Bocșa, nu a adaptat viteza la condiţiile şi configuraţia drumului, iar la curba la stanga, a părăsit carosabilul şi a zburat pe câmp.

Din nefericire, şoferul a fost grav rănit şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Reşita. O a doua persoana aflata in masina, a fost si ea ranita. O echipă de criminalişti şi poliţişti au efectuat activităţile legate de evenimentele rutiere.


IN ambele cazuri, pentru degajarea si transportul masinilor avariate de la locul accidentului, a fost solicitata firma ,,Tractam orice” din Resita – adevarati profesionisti in aceste probleme.

Comentarii

comentarii