VIDEO Accident carambol cu 4 autoturisme pe B-dul Muncii; două praf și două avariate
Poliţiştii ,,rutieri” de la Poliţia Municipiului Reşiţa, au intervenit astă noapte la un accident produs pe Bulevardul Muncii în care au fost avariate patru autovehicule, dintre care trei în stare gravă. Din verificările efectuate s-a stabilit că în timp ce I.P., în vârstă de 46 de ani, conducea un autoturism BMW, a pierdut controlul volanului şi a avariat alte trei autovehicule parcate regulamentar, pe marginea drumului: un Crysler, un Logan și o Skoda. Plus BMW-ul ,,făptaș”.
[youtube id=”JILwdvw6wMg”]
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost pozitiv. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde i-a fost prelevată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Acesta este comunicatul Poliției, iar pe surse, noi am aflat că de fapt acolo a fost o adevărată poveste: Proprietarul BMW-ului Combi a vrut să vândă mașina. La el s-a prezentat un amic interesat să o cumpere. Totul bine și frumos până aici, numai că, și vânzătorul și cumpărătorul, erau într-o stare de euforie dată de gradele alcoolului consumat. Lucru perfect normal într-o seară de duminică, la urma urmei. Numai că, cei doi au urcat în mașină pentru un test. Ca să nu le fie urât probabil, cei doi au mai luat la bordul mașinii – de această dată – și un pet de 2 litri cu bere.
,,Traseul de probat capacitățile mașinii” a fost ales pe Bulevardul Muncii de la Kaufland și până la locul de finish – în zona Capitol. Loc în care s-a produs marele carambol. Prima victimă a fost Crysler-ul – daună totală, Crysler-ul a lovit Logan-ul – avariat serios și care la rândul său, a lovit un autoturism Skoda. Asta a scăpat mai ușpr- doar avarii ușoare la spoiler. De precizat că toate cele trei autoturisme ,,nevinovate” se aflau parcate regulamentar, în parcarea blocului. Cu această ocazie, vânzătorul BMW-ului, a scăpat de grija mașinii: daună totală și acesta. Acu, mai păoate obține ceva bani pe bucăți și autoturism și de la fierul vechi.