Anina, oraşul Sfintei Varvara, oras mort, uitat şi sărăcit odată cu închiderea minei VIDEO
Anina, oraşul Sfintei Varvara, oras mort, uitat şi sărăcit odată cu închiderea minei. În data de 4 decembrie, atât în calendarul ortodox cât și în cel catolic, se comemorează sfânta Barbara sau Varvara, cunoscută fiind ca patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată totodată printre altele și patroana geologilor, a arhitecților și a prizonierilor. În Caraș Severin, în centrele miniere – care nu erau puține până în 1989- sfânta Barbara cum îi spuneau catolicii, sau Varvara – după cum este cunoscută la ortodocși, era cinstită și venerată de toți aceia care erau angrenați în această muncă grea.
La 15 ani de la explozia de la mina Anina, explozie în care au murit 7 mineri şi alţii 3 şi-au văzut moarte cu ochii, oamenii din Anina trăiesc sub semnul întrebării şi al neputinţei. Mina s-a închis și odată cu ea, s-a oprit toată activitatea legată de minerit – vreo 3000 de locuri de muncă la o populație de vreo 6000 de oameni. Șomajul atinge cote inimaginabile – aproape toţi bărbaţii sunt şomeri sau lucrează cu ziua care pe unde apucă.
Majoritatea familiilor sunt despărţite: soţul cu copiii au rămas în oraş, iar femeile au plecat prin ţară sau prin lume să caute de lucru. Mai grav este că din oraș au plecat familii întregi și tot ce înseamnă ,,tineret” . Fie că vorbim de femei sau bărbați.
Odată cu închiderea minei, Anina a devenit un oraş mort. Peste 1200 de mineri au rămas pe drumuri doar de la mina principală, fără un loc de muncă. Lor li s-au mai adăugat alții aproape 1000 de mineri de la minele de argilă refractară Cozla, Ponor sau din carierele de la Doman. Între timp, şi ce a mai funcţionat la Anina și era legat de minerit, a dat faliment şi s-a închis: fabrica de şuruburi şi fabrica de cherestea.
Anina, oraşul Sfintei Varvara, oras mort, uitat şi sărăcit odată cu închiderea minei. Unii dintre foştii minieri, au plecat cu tot cu familii în alte locuri în ţară. Au plecat după locuri de muncă. Au lăsat apartamentele puştii care acum sunt de nelocuit. Un cartier întreg este aproape părăsit: unele blocuri nu au mai fost terminate de la revoluție, iar altele s-au pustiit fiindcă nu mai locuiește nimeni în ele. Cine vrea, se poate muta oricând într-un asemenea apartament per care și-l termină și automat este al lui.
De la închiderea minei, Anina a devenit un oraş mort. Mai bine de jumătate dintre case sunt ,,fără suflet”. Oamenii spun că după o casă locuită, urmează cinci în care nu mai locuiește nimeni. Unele sunt doar închise, altele sunt abandonate și se degradează de la un an la altul.
În oraș, aproape că nu mai există locuri de muncă. Doar 2% din populația ,,de pe hârtie” a orașului este angajată cu carte de muncă: vorbim aici de angajații primăriei, ai poliției sau cadrele didactice. Băsescu, Tăriceanu și Frunzăverde – președinte al CJ la acea vreme, le-au închis oamenilor mina după explozia din 2006 și în urmă cu câțiva ani, Boc a închis și spitalul orășenesc. Nici măcar centru de permanență nu mai există la Anina.
Anina, oraşul Sfintei Varvara, oras mort, uitat şi sărăcit odată cu închiderea minei. Anina este orașul în care nu există nici măcar un restaurant propriu-zis. Există vreo două bărulețe în care pot intra maxim 10 – 15 oameni. Un fel de chioșcuri mai mari, mai exact.
Şi în acest timp, Anina moare încet şi pe mâna ei. Adică, a autorităţilor locale, județene și naționale care nu au reuşit să facă nimic. Oamenii nu au sănătate, dar nu au nici parte de cultură. Nici măcar o sală mai mare unde să se poată strânge mai mulți. Dacă vor acest lucru, trebuie să meargă până la o cabană aflată la 15 km de oraș și care a fost reabilitată de Primăria orașului. Acum, a fost vândută și aia.
Administrația locală se zbate, încearcă să atragă investitorii, dar totul rămâne la stadiul de vorbe. Cu toate că administrația locală acordă toate facilitățile posibile, la Anina nu vine nimeni. Sau vine, vede, promite și pleacă și nu mai revine și astfel ,,nu se leagă nimic”. Primarul suspendat Gheorghe Românu – fost miner și el – organizeaza an de an de ziua Sfintei Varvara, câte o întâlnire la care an de an participau tot mai puțini foști mineri. Oamenii se adunau la cabana Mărgitaș, la 15 km de oraș duși acolo cu microbuzele plătite de consiliul local, țineau un moment de reculegere în memoria ortacilor morți în mină sau de bătrânețe și boli, serveau o masă simplă și un pahar de țuică sau bere, după care se puneau la povești și depănau amintiri.
Nu se chefuiește nimeni, nu dansează sau cântă nimeni. Oamenii doar socializează, stau din nou împreună și spun povești și deapănă amintiri de când lucrau la mină și erau mai tineri. Ei spun că nu s-ar da înapoi să intre din nou în subteran ca să-i învețe mineritul pe cei mai tineri dacă s-ar redeschide mina.
Ceea ce a însemnat cândva mina Anina, pare acum desprins dintr-un film de groază, locul arată – și nu exagerăm când spunem asta – ca după un bombardament. Bombardamentul impasibilității autorităților locale și județene timp de 11 ani, al intereselor murdare și al legilor proaste, concepute să devalizeze și să distrugă ori ce urmă de întreprindere prin insolvențe și lichidări judiciare cu mase credale din care aproape nimeni nu vede un leu.
Anina, oraşul Sfintei Varvara, oras mort, uitat şi sărăcit odată cu închiderea minei. Fiindcă banii merg acolo unde deja împărțeala a fost făcută înainte de a se apuca de ,,lichidarea” propriu zisă. După ce au distrus și tăiat tot ce a însemnat metal din Mina cea mai adâncă din Europa, cu o vechime de peste 250 de ani de la Anina, autoritățile locale au reușit să câștige un proiect prin care ce a mai rămas din mină să fie transformat și amenajat într-un muzeu al mineritului.
Dar locul este așa de distrus încât nu te poți apropia acolo nici măcar ca să filmezi fiindcă, fără a exagera, te paște un pericol de moarte: ori te strivește vreo un zid ce se poate prăbușii oricând, ori poți cădea în vreo groapă din care nu mai ieși în veci. Poate că mâna și Sfânta Varvara vor salva din nou, măcar o parte din oraș. În jurul Aninei sunt locuri mirifice: la nici 15 km se află Cascada Bigăr, la 10 km sunt lacurile Mărghitaș și Buhui. De la Anina pornesc o serie de trasee turistice spre Cheile Nerei, spre morile de la Rudăria, spre muntele Semenic sau spre Peștera Comarnic – o minune de care puțin știu. Și poate că este mai bine așa.
Dar pentru turism ai nevoie de drumuri județene. Ori în Caraș Severin, Consiliul Județean pare să fi luptat efectiv împotriva cetățenilor timp de peste 20 de ani cât a fost condus de foștii PD-iști mai mai apoi, PDL-iști. Mai bine de 80% din drumuri arată ca după un bombardament, pline de gropi sau foarte înguste.
Anina, oraşul Sfintei Varvara, oras mort, uitat şi sărăcit odată cu închiderea minei. Până atunci, minerii se adună în fiecare an, vorbesc, mănâncă mâncare de post, iar vorbesc și la sfârșit fac o poză de grup în care la anul vor număra tot mai puțini ortaci.
Arhiva
Material comemorativ in memoriam