VIDEO Banatenii revin la traditie – Mangalita si Bazna se intorc acasa

După 1989 au pierdut teren însă, acum revin în forţă pe piaţă, cu sprijin din partea Ministerului Agriculturii. Este vorba despre porcii Mangaliţa, o rasă extrem de apreciată în Uniunea Europeană, deoarece carnea nu are colesterol dar care, în fermele din ţara noastră, se regăsesc în număr extrem de mic. De anul acesta, Ministerul Agriculturii va acorda un ajutor de minimis în vederea producerii cărnii de porc din această rasă dar şi din rasa Bazna.

Ioan Jivan din comună Fârliug are, în gospodărie, 8 porci dintre care 3 sunt din rasa mangaliţa. Cu sprijin de la Guvern, el spera să-i înmulţească.

Fermierii care se înscriu în program vor primi, gratuit, un număr par de purcei, maximum 10, pentru creştere, îngrăşare şi livrare către un procesator.

Programul a stârnit interes şi în rândul altor fermieri din Caraş-Severin. Durata de aplicare a programului este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul în curs este de 4,6 milioane de lei.

Comentarii

comentarii