VIDEO Ce mai fac polițiștii de la ,,rutieră” și publică” ? Acţiuni şi aplică sancţiuni

pol rutieraPoliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Caraş-Severin, în perioada 24 – 26 mai a.c., au desfăşurat acţiuni pe
raza întregului judeţ pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul
vitezei excesive şi a consumului de alcool, în urma cărora au fost aplicate 276
de sancţiuni contravenţionale.
Acţiunile au avut drept scop reducerea victimizării din accidentele
rutiere produse pe fondul consumului de alcool şi vitezei excesive, două dintre
principalele cauze ale producerii accidentelor în judeţul nostru.
În cadrul acestor activităţi au fost sancţionaţi 276 de conducători auto care
nu au respectat normele referitoare la circulaţia pe drumurile publice, din care
186 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Video arhiva
Unui număr de patru şoferi le-au fost reţinute şi permisele de conducere,
două pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h şi patru pentru efectuarea
de depăşiri neregulamentare.
Pe lângă sancţiunile contravenţionale, poliţiştii au constatat şi 10
infracţiuni, respectiv două reprezentând conducerea unui autovehicul de către o
persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, patru
fiind conducere fără permis, o infracţiune de conducere a unui autovehicul de
către o persoană având permisul suspendat şi patru infracţiuni de conducere a
unor autovehicule neînmatriculate.
În perioada 27.05 – 02.06.2013 poliţiştii rutieri sunt prezenţi în trafic pentru
a-i depistat pe toţi aceia care au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la
volan.

Comentarii

comentarii