VIDEO Copiii Reşiţei privilegiaţi în privinţa locurilor de joacă

Copiii Reşiţei sunt privilegiaţi în ceea ce priveşte existenţa locurilor de joacă din cartiere şi parcuri.
Primăria a realizat încă două noi locuri de joacă, unul în Muncitoresc în zona Pieţei Republicii şi unul în Luncă pe Aleea Zadei.
Aceste locuri de joacă sunt investiţii cuprinse în bugetul anului 2014. Până în prezent în Reşiţa s-au realizat 40 de astfel de obiective, cu tot cu cele două a căror recepţie s-a prezentat astăzi.
Primarul Stepanescu a afirmat că aceste locuri de joacă au fost realizate cu sume relativ mici faţă de cele 3 locuri de joacă date în folosinţă înainte de anul 2008.
Pentru cel din zona Pieţei Republicii valoarea investiţiei se ridică la suma de 17 mii de lei, iar cel de pe Aleea Zadei a costat Primăria cam 14 mii de lei.
Primul spaţiu de joacă a a fost construit pe locul unei clădiri dezafectate a celor de la E-on Gaz care a fost demolată şi pe locul căreia copii din zonă se pot juca acum într-un spaţiu amenajat special pentru ei.
Deşi este cam aproape de stradă, edilul a justificat poziţionarea acestui loc prin faptul că era singura variantă în zona respectivă, din lipsa spaţiilor plane şi întinse cu care se pare că se confruntă anumite cartiere ale municipiului.
Iniţiativele administraţiei locale în acest sens nu se vor opri aici, căci, menţiona primarul Stepanescu, în bugetul anului 2015 vor fi cuprinse şi alte proiecte de acest gen.

Comentarii

comentarii