VIDEO Cum stăm și ce mai este cu regionalizarea?

SAM_0442Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest, al cărui preşedinte este Sorin Frunzăverde, a propus, spre dezbatere publică, un proiect de lege a regionalizării.
În textul legii sunt nominalizate actualele reşedinţe ale Agenţiilor de Dezvoltare Regională şi nu neapărat acestea vor fi capitalele de regiuni, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde.
„Capitala de regiune va fi stabilită prin lege, pentru că mi se pare deplasat, de exemplu, în Regiunea Nord-Est, capitala să fie la Piatra Neamţ şi nu la Iaşi. Nu ne arogăm, prin acest proiect de lege, dreptul de a stabili capitalele de regiune. Subliniez, acestea se vor stabili prin lege şi nu vor fi, neapărat, actualele oraşe – reşedinţă ale Agenţiilor de dezvoltare regională. Acesta este apanajul Gunernului, care va stabili în clar acest lucru”, a precizat Frunzăverde.
„Anul trecut, când s-a constituit noul Consiliu de Dezvoltare Regională Vest am solicitat, public, unor specialişti, să elaboreze un asemenea proiect de lege, şi pentru faptul că nu am fost confortabili cu tentativele centraliste, care veneau din partea administraţiei centrale în legătură cu un astfel de proiect de lege. De câteva zile, acest proiect de lege este public, l-am trimis preşedinţilor de Consilii judeţene, se află şi pe site-ul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi pe cel al Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, iar presa a avut ocazia să-l vadă. S-au strârnit anumite emoţii pe această temă, fireşti până la urmă, având în vedere că este primul şi singurul proiect de acest gen pe care opinia publică poate să-l urmărească. Dar, repet, este doar un proiect, un material de studiu. Până la urmă, am respectat ceea ce şi Guvernul dorea, respectiv, regionalizarea pe actualele regiuni de dezvoltare”, a afirmat Sorin Frunzăverde.
În opinia vicepreşedintelui PNL, anumiţi specialişti, fie din agenţiile de dezvoltare regională, fie din consiliile judeţene, „au opinii mai valoroase şi mai descentralizante decât unii reprezentanţi ai unor guvernări optuze şi centraliste”.
Sorin Frunzăverde spune că a fost propus un material de lucru care doreşte, în special, descentralizarea administraţiei publice, iar chintesenţa acestui proiect de lege este că regiunile, administraţiile regionale vor prelua din atribuţiile ministerelor, de altfel, cel mai valoros conţinut pe care legea îl oferă.
„În şedinţa care s-a desfăşurat în luna noiembrie, la Reşiţa, ne-am angajat, prin votul Consiliului de Dezvoltare Regională Vest, să propunem, cât mai repede, un asemenea proiect de lege. Ne e frică de o dezbatere publică? Se clamează descentralizare şi democraţie! Iar această este o formă de descentralizare şi democraţie!”, a mai afirmat Sorin Frunzăverde.

Comentarii

comentarii