VIDEO ,,Daca ne ocupa locurile de parcare, de ce nu ne iau si locul in carucior ?” Probleme cu locurile de parcare

,,Dacă ne ocupă locurile de parcare, de ce nu ne iau şi locul în cărucior? Şi aşa sunt doar câteva locuri de parcare în oraş, nici de acestea să nu avem parte?” – se întreabă retoric Vasile M. – un bărbat de 42 de ani din Timișoara cu grave probleme locomotorii, dar care conduce un autoturism hycomat. Omul a intrat cu autoturismul în parcarea unui magazin din oraș și acolo a avut surpriza să constate că pe locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi, erau parcate două autoturisme. Culmea este că la una dintre mașini a venit ………o șoferiță, care indignată de faptul că Vasile M i-a atras atenţia ca acela este un loc cu regim special, cucoana – foarte înțepată – nici nu i-a răspuns omului, ba – dimpotrivă – a replicat în gura mare spunând că ,,în orașul ăsta trebuie să fi handicapat ca să ai dreptul la un loc de parcare”. Probleme cu locurile de parcare la Reșița. Lenea sau indolența sunt la ordinea zilei în parcările publice cu locuri special amenajate pentru persoanele cu handicap. Mulți dintre șoferii reșițeni se cred mai presus de lege și își parchează cu tupeu mașinile destinate semenilor cu dizabilități. Polițiștii locali sunt, însă, cu ochii pe ei, și împart amenzi.

Cele mai aglomerate parcări din Reșița sunt cele din jurul clădirilor administrative sau la supermarket-uri. Deși ne considerăm cetățeni europeni, cu educație, mai avem mult până să ne aliniem occidentalilor, care respectă cu strictețe locurile destinate persoanelor cu handicap. Majoritatea șoferilor reșițeni nu țin cont de lege, și nici de nevoile semenilor cu dizabilități. Cu tupeu își lasă mașinile pe locurile respective, dovedind astfel gradul de educație pe care îl au. Polițiștii locali din cadrul Biroului de Siguranță Rutieră monitorizează zonele în care se află locuri de parcare pentru persoanele cu handicap, iar șoferii care parchează acolo fără drept sunt amendați. De la începutul anului până acum, polițiștii locali au dat aproape 200 de sancțiuni.

Parcarea pe locurile destinate persoanelor cu handicap este interzisă prin lege, iar amenda pentru această faptă este cuprinsă între 200 și chiar 1000 de lei, dacă șoferul aduce injurii polițiștilor. În alte țări, regulile care interzic parcarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități sunt luate în serios de întreaga populație. Iar atunci când cineva se crede mai presus de lege, comunitatea ia atitudine. Un caz extrem de cunoscut s-a petrecut în Brazilia, când un șofer s-a trezit cu întreaga mașină acoperită de postit-uri marcate cu semnul persoanelor cu handicap. Videoclipul a devenit viral, iar lumea întreagă a primit o lecție prețioasă.

Comentarii

comentarii

One thought on “VIDEO ,,Daca ne ocupa locurile de parcare, de ce nu ne iau si locul in carucior ?” Probleme cu locurile de parcare

  1. Asta este evident o glumă! Sunteți ziarist, sunați până la ei și întrebați CÂTE amenzi au dat în ultimul an pentru asta. Ca idee, numai la Kaufland în parcare ar trebui să fie câteva sute ZILNIC! Pariu că pe tot anul nu sunt 100 de amenzi pentru parcarea pe locurile de handicapați?

Comments are closed.