VIDEO Dezastru pentru echipa de ligă secundă, CS Metalul Reșița cu FC Brasov

Jucătorii lui Marian Pană nu au reușit nici în meciul celei de-a treia etape din sezonul competițional 2015 – 2016 să scape de ghinion. Partida cu numărul trei i-a aruncat pe rossoneri în propriul teren, în compania formației FC Brașov. Meciul trei din acest sezon a adus în Valea Domanului mai puțini spectatori ca niciodată. Asta și din prisma faptului că prețul unui bilet a fost 10 lei, iar în ultimul timp, Metalul nu prea a oferit spectacol publicului spectator. Asta până astăzi.
Jucătorii lui Pană au început în forță meciul, reușind să țină piept Brașovului, însă doar până în minutul 11, atunci când Matei a marcat golul de 1 – 0 în poarta lui Zimmermann. În minutul 20, Rusu a lovit spectaculos de la distanță direct în poarta rossonerilor, mărind astfel scorul la 2 – 0 pentru oaspeți. Elanul gazdelor s-a dus după golul doi, iar în minutul 39, brașovenii au făcut 3 – 0 prin același Matei. Scorul a rămas neschimbat până la fluierul de final al primei reprize.

Repriza secundă a arătat o altă față a rossonerilor, care au venit hotărâți de la vestiare să întoarcă rezultatul. În minutul 47, Pușcaș, un nou transfer al formației reșițene a transformat o lovitură de pedeapsă reducând din handicap. În minutul 78 a venit un nou penalty pentru echipa lui Pană, transformat și de această dată de același Pușcaș. În zadar au încercat reșițenii să egaleze în ultimele minute de joc. Ghinionul s-a ținut lanț.
3
După mai multe ocazii ale rossonerilor, portarul formației adverse a făcut diferența intervenind spectaculos de mai multe ori. 2 – 3 arăta tabela de marcaj la finalul unui meci nebun, între CS Metalul Reșița și FC Brașov, iar jucătorii lui Pană și-au mai trecut în palmares încă un eșec. Trei înfrângeri consecutive are la activ în momentul de față formația CS Metalul Reșița, din tot atâtea posibile. Următoarea etapă, gruparea din Valea Domanului joacă în deplasare, la FCM Baia Mare.

Comentarii

comentarii