VIDEO Fotbaliştii Metalului s-au săturat să fie sclavii lui Rufă

Fotbaliştii Metalului s-au săturat să fie sclavi. Prinşi la mijloc în disputa dintre acţionarul majoritar Cătălin Rufă şi Consiliul Local Reșița, jucătorii Reşiţei au primit în ultimele luni promisiuni în loc de salarii, şi mulţi dintre ei au făcut împrumuturi pentru a-şi putea asigura traiul de zi cu zi. Nemulţumirile acumulate de luni de zile s-au concretizat în weekend printr-un protest inedit: rosso-nerii au refuzat să joace la Satu Mare.

Cel mai scurt meci din Liga secundă a fost acela de la Satu Mare, acolo unde rosso-nerii reşiţeni au refuzat să joace partida cu Olimpia din localitate. Minţiţi, umiliţi şi neplătiţi de luni de zile, fotbaliştii Metalului au decis să pună piciorul în prag şi să atragă public atenţia asupra problemelor cu care se confruntă, probleme care nu există doar la clubul din Valea Domanului. Reşiţenii au intrat sâmbătă pe teren cu un banner pe care scria ”Fotbalişti 2015 = SCLAVI”, au ţinut minutul de reculegere în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv, iar după ce s-a dat lovitura de start au rămas nemişcaţi la mijlocul terenului până când centralul întâlnirii a fluierat finalul meciului. În aceste condiţii, partida cu Olimpia a durat exact trei minute, victoria revenind gazdelor cu 3 la 0, dar trebuie spus că gestul reşiţenilor a fost aplaudat atât de publicul local cît şi de jucătorii formaţiei adverse. La final, reşiţenii şi-au vărsat oful în cadrul unei conferinţe de presă. Purtătorii de cuvânt ai jucătorilor au fost Marius Feher şi Istvan Szabo.

Evident, în aceste condiţii e greu să faci performanţă, iar situaţia de la Reşiţa nu e una singulară. Rosso-nerii cer patronilor din fotbalul românesc să nu mai vândă promisiuni dacă nu sunt în stare să ţină o echipă. Demersul lor a fost înţeles şi aprobat de mulţi oameni de fotbal, jucători, antrenori şi chiar conducători. Din păcate, printre ei nu se numără şi Cătălin Rufă.Acţionarul majoritar al echipei din Valea Domanului a ameninţat că la următoarele jocuri din campionat Metalul se va baza exclusiv pe juniori, iar seniorii participanţi la revoltă vor privi din tribune până când le vor expira contractele. În ceea ce priveşte Primăria reşiţeană, aceasta consideră că şi-a făcut datoria faţă de echipă. Într-un comunicat transmis de Cabinetul primarului Mihai Stepanescu se precizează că Primăria şi Consiliul Local şi-au onorat toate obligaţiile contractuale, adică asigurarea bazei sportive, a unor jucători de la CSM Scolar, asistenţă medicală, si sprijin financiar conform deconturilor verificate şi acceptate. Comunicatul menţionează şi faptul că echipa Metalul Reşiţa nu a obţinut niciun fel de sprijin din partea forurilor judeţene, în ciuda promisiunilor făcute de către acestea. Primăria aşteaptă explicaţii de la cei responsabili de situaţia creată, concluziile urmând a fi formulate la sfârşitul lunii decembrie, se mai arată în documentul remis presei.

Comentarii

comentarii