VIDEO FOTO Ploaie torentiala cu străzi inundate la Resita, Bozovici, Anina, Moldova Nouă și Caransebeş

PLoaie 25 iun (3)Miercuri în jurul orei 18, dinspre sud, cerul s-a înnorat treptat și dintr-o dată, peste Reșița s-a abătut un potop de ploaie. Un adevărat potop cum oamni bătrâni, în toată firea, nu au mai văyut niciodată.
Norii și-au dat drumul și în câteva minute, ploaie curgea la propriu din cer. Nu a plouat mai mult de un sfert de oră, dar cantitatea de apă căzută a depășit 80 de litri pe metru pătrat.
Străzile s-au transformat în râuri şi practic, pentru câteva minute, aproape tot oraşul a fost acoperit cu cu un strat de apă. La acest potop s-a adăugat şi o vijelie care a rupt copaci în mai multe zone ale judeţului. La Reşiţa, în zona Palatului Cultural, copacii au căzut pe maşini. În zona montană a orașului, mai exact, în Lunca Pomostului, canalele nu au mai putut prelua întreaga cantitate de apă iar străzile și intersecțiile s-au umplut transformându-se în adevărate canale venețiene. Cu greu s-a putut trece prin pasajul TMK. Parterul centrului comercial Nera a fost inundat la fel cum s-a întâmplat şi cu curtea interioară şi rampa de primire a mărfii. Acolo apa a ajuns la peste jumătate de metru. Magazinul Carefur a fost inundat şi el. Legat de acest magazin, nu înţelegem atitudinea oamenilor de pază care au vrut să interzică prin ori ce mijloc filmarea evenimentului. Asta în condiţia în care se filma din afara magazinului, de pe domeniu public. Credem că firma de pază pe care o somăm direct să-şi educe angajaţii, ar trebui să ia măsuri. Echipa Antena 1 va depune joi la Poliţia Reşiţa o sesizare privind agresarea şi ameninţările la care a recurs unul dintre angajaţi. Acest lucru se poate vedea şi din filmarea de mai jos.

În cartierul Lunca Bârzavei, ploaia a transformat străzile care au fost acoperite cu apă, în adevărate pârâiaşe prin care autoturismele au circulat cu greu. La fel s-a întâmplat şi la Bozovici, Anina, Oraviţa, Caransebeş, Bocşa şi Moldova Nouă.
Vijelia a afectat grav Bozoviciul. Grindina a făcut prăpăd; au fost sparte zeci de geamuri, cel puţin 15 autoturisme au fost avariate, au fost distruse acoperişuri, dar şi culturi agricole între Bozovici şi Bănia. La Doclin, 3 acoperişuri au fost distruse de grindină. DE asemenea, 18 copaci au fost rupţi de vânt, 19 gospodării inundate parţial iar la Moldova Nouă, Fabrica de cabluri a fost inundată iar muncitorii evacuaţi.
La ora 22, cel puţin 10 localităţi nu au curent electric iar cotele de atenţie au fost depăşite pe râurile Goleţ şi Gârlişte.
Judeţul Caraş Severin se află până joi seara sub avertizare de cod galben de vijelii şi creşteri a debitului pe mai toate râurile.

bozovici

Citeste si

Incendiile de vegetație de la Măru, Linderfeld și Herculane au fost stinse – Pompierii stau de pază VIDEO

Pompierii militari din cadrul ISU Semenic și forțele de intervenție formate din silvicultori și voluntari …