VIDEO FOTO Sute de polițiști cărășeni prinși în acțiune

Actiune (3)În dimineaţa acestei zile, 17 ianuarie a.c., sute de lucrători din cadrul
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au organizat acţiuni pe raza
întregului judeţ pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă,
a celor stradale, a furturilor din patrimoniul public şi privat, a accidentelor
rutiere şi încălcărilor normelor de rutieră, precum şi acelorlalte componente ale
fenomenului infracţional şi contravenţional.

Astfel, poliţiştii rutieri au organizat filtre cu aparatele de supraveghere
video. În vizorul acestora fiind conducătorii auto care nu respectă viteza legală
de deplasare, au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan sau au
încălcat alte norme privind circulaţia pe drumurile publice.
În trafic au fost oprite şi autovehiculele care efectuau transport public de
persoane, mărfuri şi taxi-uri.
Echipe formate din poliţişti de Ordine publică, investigaţii criminale şi
investigarea fraudelor au organizat controale în pieţele agroalimentare vizând în
special vânzarea ilicită de ţigări şi desfăşurarea de acţiuni comerciale ilicite care
afectează interesele populaţiei.

În urma acţiunilor pe linia circulaţiei rutiere au fost aplicate 123 de
sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la suma de 12750 lei. Din
acestea 12 au fost pentru nerespectarea normelor Legii nr. 38/2003 privind
transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, opt conducători auto au
fost amendaţi.
Cu ocazia controalelor efcetuate, poliţiştii au reţinut un permis de
conducere şi două certificate de înmatriculare.

Comentarii

comentarii