VIDEO FOTOGALERIE Campania MAI Tu decizi.Votează legal!

Echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi şi pompieri au desfăşurat
astăzi, 7 decembrie a.c., în zona centrală a municipiului Reşiţa o acţiune de
prevenire şi informare a cetăţenilor cu privire la riscurile la care se supun dacă
nu respectă normele legale referitoare la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi
Senatului din data de 9 decembrie.
Activitatea a făcut parte din campania naţională a Ministerului
Administraţiei şi Internelor „Tu decizi. Votează legal!”. Astfel, oamenii legii au
stat de vorbă cu cetăţenii cărora le-au fost împărţite aproximativ 500 de materiale
cu caracter preventiv.
Oamenilor le-a fost amintit că pentru încălcarea normelor legale se pot
aplica şi pedepse privative de libertate de până la 5 ani închisoare atât pentru cel
care oferă, cât şi pentru cel care primeşte mita electorală.
Pe tot parcursul acestei campanii, acţiunile lucrătorilor din Ministerul
Administraţiei şi Internelor au ajuns în mediul urban, dar şi în mediul rural fiind
împărţite 6000 de pliante şi 430 de afişe cu mesajul campaniei.
Pe raza judeţului Caraş-Severin sunt 366 de secţii de votare, din care la 167
protecţia este asigurată de lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-
Severin, 66 de lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, 55 de poliţişti de
frontieră şi 77 de Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-
Severin şi una de Oficiul Român pentru Imigrări Biroul Caraş-Severin.
Precizăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin înregistrează
si verifica fiecare semnalare privind posibile încălcari ale legislaţiei electorale,
venite atât din partea competitorilor politici, cât şi din partea cetăţenilor. Tratăm
toate sesizările cu echidistanţă, fără a ţine cont de culoarea politică a persoanelor
implicate.

Până în prezent pe raza judeţului Caraş-Severin a fost înregistrat un singur
incident electoral pe raza oraşului Moldova Nouă. În noaptea de 28/29 noiembrie
a.c., pe strada Dunării o patrulă mixtă formată dintr-un poliţist şi un poliţist local
a observat doi bărbaţi, care la vederea autospecialei de poliţie au încercat să fugă.
Întrucât cei doi aveau bagaje voluminoase sub geci, poliţiştii i-au urmărit pe jos.
Fiindcă nu s-au oprit la somaţiile verbale ale agenţilor, poliţistul local a tras două
focuri de avertisment în plan vertical cu arma din dotare (neletală), reuşindu-se
imobilizarea uneia dintre persoane.
La controlul corporal al acestuia, în mâneca stângă a fost găsit un cuţit,
iar la verificarea bagajului abandonat de bărbat s-a constatat că era un banner
inscripţionat cu sigla unei formaţiuni politice. Bărbatul a fost identificat ca fiind
H.GABRIEL, în vârstă de 27 ani, din Moldova Nouă.
În urma cercetărilor s-a stabilit că împreună cu H.PETRU, au tăiat sforile
cu care era ancorat banner-ul în scopul de a-l sustrage.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt
calificat şi port ilegal de cuţit.
În seara zilei de ieri, 6 decembrie, un cetăţean a sesizat prin apelul unic de
urgenţă 112 faptul că în faţa unui bloc din Bocşa se oferă mită electorală. În urma
verificărilor efectuate s-a constatat că fapta sesizată nu se confirmă.

Potrivit Legii 67/2004, „promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri
ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării
alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi precum şi
primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
Pentru orice încălcare a legii cetăţenii pot apela numărul unic de
urgenţă 112.

Comentarii

comentarii