VIDEO Gata, a trecut și ultima probă a examenului de bacalaureat

Astăzi a avut loc ultima probă a examenului de bacalaureat. Absolvenții claselor a XII-a au putut răsufla ușurați după terminarea probei la alegere a profilului.
Absolvenții claselor a XII-a au susținut astăzi proba la alegere a profilului. Aceștia au avut de ales dintre biologie, geografie, chimie, fizică, anatomie, filosofie, informatică, economie, logică, sociologie şi psihologie, în funcție de specializarea pe care au urmat-o. Încrezători în forțele proprii, elevii Colegiului Național „Traian Lalescu” speră să ia note peste 7 la această ultimă probă.

Anul acesta, lucrările absolvenților vor fi corectate într-un alt județ față de cel în care este susținut examenul. Lucrările din Caraș-Severin vor fi corectate în județul Mehedinți. Cei care au susținut examenul maturității în această sesiune vor afla rezultatul în data de 7 iulie.

Tot în aceeași zi se vor depune contestațiile, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 10 iulie.

Citeste si

Troiță lăcaș de rugăciune, construită prin implicarea întregii comunități din Gârliște VIDEO

Comunitatea din Gârliște a trăit o zi deosebită, marcată de sfințirea Paraclisului cu hramul „Sfântul …