VIDEO În loc de bal, a ajuns la spital – accident cu motociclist grăbit, la Secu

Un accident nefericit a avut loc sâmbătă seara la ieșirea din Reșița spre stațiunea Secu.
Un motociclist grăbit să ajungă la întâlnirea anuală a motocicliștilor ce a devenit deja tradițională la Râul Alb, a călcat probabil mai tare pe accelerație într-o curbă, a pierdut direcția și s-a izbit de un autoturism ce venea regulamentar pe celălalt sens, dinspre stațiunea Secu.
Impactul a fost devastator pentru motor care printre altele, a rămas și fără direcție. Motociclistul, din fericire a scăpat cu viață și aproape intact- asta după ce s-a lovit și el de mașină și apoi s-a rostogolit pe carosabil până în marginea drumului.

Motociclistul accidentat era împreună cu alți doi colegi care au parcat motoarele lor și au sărit să-i acorde primul ajutor celui accidentat. Din nefericire, și asta este valabil în ori ce împrejurare, în locul respectiv, la marginea orașului, nu există semnal telefonic în nici o rețea. Acest lucru i-a făcut pe colegii săi să meargă mai bine de jumătate de km pentru a putea cere ajutor la 112.

La fața locului a sosit o ambulanță al cărei echipaj i-a acordat primul ajutor motociclistului, după care, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Spitalul Județean. Bărbatul a fost supus la mai multe investigații imagistice fiindcă a prezentat o tumefiere în partea stângă a abdomenului.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs accidentul.

Drept la Replica:

Stimată redacție infoCS.ro!

În legatură cu articolul: “În loc de bal, a ajuns la spital – accident cu motociclist grăbit, la Secu”, publicat pe site-ul www.infocs.ro, doresc să îmi exprim dezamăgirea față de modalitatea în care echipa Dvs. editează știrile. Sunt profund deranjat de această știre, mai ales din prisma faptului că am fost martor la acest accident, și sunt unul din personajele principale ale acestei știri fără acordul și voia mea. De la producerea acestui accident până la momentul în care a plecat toată lumea de la locul faptei, am fost acolo încercând să ajut echipajele de poliție în calitatea mea de martor. Constat cu stupoare că în tot acest timp am fost filmat, fotografiat și înregsitrat audio fără cunoștiința mea, făra voia și acordul meu. Totodată văd în clipul postat și promovat de către Dvs., una din părțile implicate în acest accident povestindu-și partea de poveste.

Constatez cu mirare că pe pagina Dvs. de facebook, lângă numele publicației apare fraza: “specialiștii în șiri”. Dați-mi voie să îmi exprim părerea personală față de această frază: Specialiștii în știri, nu judecă o știre, ci o relatează și o expun din toate punctele de vedere (posibile). În materialul video publicat nu văd prezentată și o altă părare, deși erau prezente tot timpul 2 persoane care au VĂZUT incidenul. În schimb constatăm părerea Dvs. personală, deși la sfârșitul articolului vă cam contraziceți: “Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs accidentul.” Foarte corect. Atunci de ce scrieți mai devreme “Un motociclist grăbit să ajungă la întâlnirea anuală a motocicliștilor ce a devenit deja tradițională la Râul Alb, a călcat mai tare pe accelerație într-o curbă și s-a izbit de un autoturism ce venea regulamentar dinspre stațiunea Secu.” Mi se pare mie, sau cercetarea poliției este de prisos deja?

Chiar dacă mai sus mi-am exprimat doar niște păreri personale, mai jos voi formula câteva lucuri care m-au deranjat la articolul Dvs., în legătură cu care intenționez sa exploatez toate căile legale. Consider că mi-au fost încălcate niște drepturi fundamentale și am încredere că sistemul nostru judiciar va face dreptate.

1. S-au publicat poze, imagini video fără acordul și voia mea. Pe toată perioada în care am fost prezent – și am fost acolo de la momentul producerii accidentului până a plecat toată lumea – nimeni nu s-a identificat ca membru al vreunui canal media, nu am văzut pe nimeni vreun semn specific canalelor de media.

2. Nu a fost vizibilă nici o camera de filmat, mai mult se aude cum vorbesc chiar cu persoana care filmează, fără ca eu să știu/văd ca sunt înregistrat. Nu am nimic de ascuns, nu am zis sau făcut nimic pentru care să nu îmi pot asuma ușor răspunderea, dar mă deranjează să fiu filmat – înregistrat – publicat, cu camera ascunsă!

3. Nu în ultimul rând sunt deranjat de un articol tendențios, prin care publicul este dezinformat cu o știre care pare să facă inutilă orice investigație a organelor abilitate.

Cu mult respect,
Mihai Odina


imagini amator

Comentarii

comentarii

One thought on “VIDEO În loc de bal, a ajuns la spital – accident cu motociclist grăbit, la Secu

  1. În primul rând trebuia să filmezi drumul ăla groaznic și după să vorbiți de altele românul  mândru de țară 

Comments are closed.