VIDEO Incanta-ti ochiul, flori anuale de gradina in culori calde

Culorile calde sunt rosu – culoare puternica, iti insufla curaj, pasiune, actiune, portocaliu – culoare vesela, te stimuleaza emotional si fizic si galben – culoarea soarelui, te elibereaza de temeri si te face optimist. Sunt culori care ne influenteaza in bine starea de spirit, sa ne inconjuram de ele nu numai in casa, ci si in gradina.

10 propuneri de flori anuale colorate in rosu, portocaliu sau galben pentru o gradina calda:

1. Amaranthus, Motul curcanului – planta inalta, 1-1,2 metri, 50-60 cm diametru, cu flori marunte, rosii, grupate in forma de ciorchini mari. Se dezvolta fara probleme in solul de gradina, in locuri insorite. Infloreste din iulie pana la mijlocul toamnei, in noiembrie. Nu necesita udari zilnice, chiar si in timpul verii poate fi udat la 3-4 zile.

2. Antirrhinum majus, Gura-leului sau Floarea dragon – are tulpina inalta de 50-60 cm si se ramifica de la baza ajungand la un diametru de circa 25 cm. Infloreste din iunie pana in septembrie-octombrie.

3. Calendula officinalis, Galbenelele sau Floarea ploii sunt plante anuale gen tufa, inalte de pana la 40 cm, cu diametru de 25 cm. Florile asemanatoare ca forma unor margarete mai mici sunt de culoare galbena sau portocalie cu discul central de culoare maro. Infloresc din luna mai pana in octombrie. Se dezvolta fara probleme in orice fel de sol.

4. Callistephus chinensis, Ochiul boului este o floare anuala cu raspandire larga in gradini pentru florile frumoase, asemanatoare bujorilor, viu si divers colorate. Pot fi albe, roz, violet, dar si rosii sau galbene. Infloresc din iulie pana in octombrie.

5. Eschscholtzia californica sau Macul californian este o planta anuala gen tufa, cu tulpina ramificata de la baza. Inaltimea nu prea depaseste 30 cm iar diametrul, 20 cm. Florile seamana ca forma cu florile macilor de camp, doar ca sunt colorate in nuante foarte frumoase, catifelate, de galben si portocaliu. Infloresc din mai pana in iulie, dar pot avea si o a doua perioada de inflorire la inceputul toamnei.

6. Mirabilis jalapa, Barba imparatului – i se mai spune Minunea de Peru, Frumoasa noptii, sau Floarea de la ora 4. Barba imparatului este o planta gen tufa, bogat ramificata, inalta de pana la 60 cm si cu un diametru de 70 cm. Frunzele sunt mari, ovale, ascutite la varf de culoare verde-inchis, iar florile in forma de palnie pot fi de culoare rosie, galbena sau alba. Perioada de inflorire dureaza de la inceputul verii pana in octombrie.

7. Troppaeolum, Caltunasi sau Condurii doamnei sunt plante foarte decorative pentru gradina, cat si pentru terase sau balcoane prin florile colorate intens in rosu, galben sau portocaliu. Pot avea inaltimea de 40-50 cm si cam tot atat in diametru. Perioada de inflorire este lunga: din iunie pana in octombrie.

8. Tagetes patula, Craitele – flori anuale de talie relativ mica, 30 cm, ramificate, cu diametrul de circa 25 cm, infloresc din iunie pana in octombrie. Florile sunt de culoare galbena sau rosie. Sunt decorative plantate in grupuri, ca pete de culoare in amenajari florale de gradina sau in borduri.

9. Gazania – planta anuala inalta de 30 cm, cu diametrul de 30 cm, gen tufa cu frunze lungi, elegante. Infloreste din iunie pana in octombrie. Florile sunt in forma de rozete mari in diverse culori: portocaliu, galben, rosu, maro, cu petale ce se inchid la culoare spre centrul florii, la unele specii.

10. Zinnia, Carciumareasa – flori anuale inalte de 30-50 cm, cu tulpinile mai mult sau mai putin ramificate, cu flori de multe culori si forme, simple sau batute, dintre care alegem culorile calde: rosu si galben. Infloreste din iunie pana in septembrie.

Sursa foto: Higgledy Garden

Ca sa afli mai multe despre fiecare floare, citeste tot articolul original cu un simplu clik aici: http://www.casadex.ro/2016/05/flori-anuale-de-gradina-in-culori-calde/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+CasaDex+%28CasaDex%29

Comentarii

comentarii