VIDEO Incendiu de vegetaţie, flăcările au ajuns până la 2 m de case la Reşita

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caras Severin s-au înregistrat mai multe incendii de vegetație uscată și miriști. Numai pompierii militari au intervenit sambata la 23 de astfel de incendii, cu peste 120 de pompieri militari, fiind afectate aproximativ 300 de hectare de teren. În afara acestor incendii oficiale, alte zeci de focare au izbucnit în ultimele ore în Caras Severin.

Aseară, flăcările izbucnite de undeva de peste un deal, s-au apropiat cu repeziciune de mai multe gospodarii. Oamenii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul pompierilor, dar până la sosirea acestora, fiecare a pus mâna pe ce a putut şi a trecut la stingerea focului ce amenința o casă.

După aproximativ o oră, focul a fost îndepărtat de construcții, dar a luat-o spre pădurea din apropiere. Între timp, au sosit şi pompierii militari care se întorceau de fapt de la un alt incendiu. Din cauza terenului greu accesibil, autospecialele de stingere nu s-au putut apropia de zona de ardere și s-a intervenit cu lopeți și pliciuri.

Intervențiile au fost îngreunate și de vântul puternic care a favorizat extinderea rapidă a incendiilor de vegetație. De vineri, județul Caras Severin a fost sub atenționare de cod galben de vânt.

Ambiante cu stinsul focului, flăcările sunt la 2 m de case. Se aude cum gazda spune că a sunat la pompieri, dar li s-a spus să reziste cumva fiindcă toate echipajele sunt în teren la focuri. La întrebarea ,,cine a pus focul, nimeni nu spune nimic.

Ilustraţie cu focul puternic, flăcări mari purtate de vântul ce înteţeşte focul. Pe o rază de 10 km, noi am numărat 7 incendii de vegetaţie.

Pompierii fac apel către cetățeni să renunțe la această practică de igienizare a terenurilor, deoarece provoacă o serie de efecte negative asupra solului, asupra mediului și poate avea consecințe grave și asupra comunității prin producerea de pagube materiale în cazul în care se extind și la gospodării.

Arderea resturilor vegetale se face cu respectarea prevederilor legale, după obținerea permisului de lucru cu focul de la Primărie, avizului de la Gardă de Mediu, și cu luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți. Efectuarea acestei activități, în alte condiții decât cele prevăzute de lege, se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 – 2.500 lei.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments