VIDEO Incendiu de vegetaţie la Resita cu pericol de extindere la gospodării

Flăcări mari și fum gros s-au ridicat astă noapte pe dealurile de deasupra Reșiței, mai exact, pe dealul dintre Reșița și Lupac. Pompierii au intervenit cu paletele din cauciuc pentru a stinge focul de pe panta dealului ce dus de vântul puternic, amenința mai multe gospodării precum și o pădure de pin.
Cum au crescut temperaturile, pompierii militari din Resita au fost solicitaţi din nou să intervină la stingerea unui incendiu de vegetaţie ce se manifesta la marginea orașului.
Peste 8 hectare de teren cu fâneaţă şi pădurice s-au transformat în scrum. Flăcările amenințau să ajungă la cotețele și anexele gospodărești de la mai multe sălașe din zonă, precum și la o pădurice de pin.

Numai pe parcursul zilei de ieri, pompierii militari din cadrul ISU Semenic din Caraș Severin, au intervenit la nu mai puţin de 10 incendii de vegetaţie în tot judeţul. Au fost semnalate incendii de vegetație la Anina, Var, Caransebeș, Oțelu Roșu, Moldova Nou și alte părți ale județului.

Din cauza terenului accidentat și a vânului puternic, pompierii s-au chinuit mai bine de două ore până ce a lichidat şi ultima scânteie. Focul a fost probabil aprins intenţionat de crescătorii de animale şi nesupravegheat, a scăpat de sub control.

Incendiile de vegetaţie sunt o adevărată calamitate pentru mediu. În afara poluării cu fum, focul distruge cuiburile păsărilor precum și biosistemul insectelor și viețuitoarelor ce trăiesc în tufişuri şi în iarbă.

Comentarii

comentarii