VIDEO Învierea Lui Iisus la Reșița – Cu lumina în căuşul palmei și sufletul la cer

Mii de reşiţeni au întâmpinat venirea luminii şi Învierea Domnului în bisericile din oraş şi mănăstirile din împrejurimi. După ce şi-au terminat treburile, au scos mielul sau drobul din cuptor, sau au dereticat prin casă, reşiţenii- bărbaţi şi femei, tineri, copii şi adulţi sau bătrâni, s-au primenit şi au luat drumul bisericilor.

La biserica din Parcul Tricolorului, cel puţin 5000 de oameni au participat la slujba de Înviere.
Lumina sfântă a Învierii a ajuns la timp în bisericile din Reşiţa. Lămpaşul cu lumina Sfântă, a fost adus direct de la aeroportul din Timişoara de primarul Mihai Stepanescu. La Timișoara, un altă cărșan aștepta Lumina Sfântă: primarul din Caransebeș, Marcel Vela. Lumina a ajuns la Timișoara fiind adusă de la Bucureşti unde a aterizat avionul cu Lumina Sfântă de la Ierusalim.

Curios este că miile de oameni au aşteptat în linişte în biserică sau în faţa bisericii în parc sosirea Luminii. De admirat este faptul că mulţimea de oameni nu a călcat iarba sau rondelurile cu flori. Nici măcar tradiţionala mizerie ce rămâne de obicei după un puhoi de oameni, nu a fost de găsit de această dată. La ceremonie şi la slujba religioasă, a asistat şi primarul Mihai Stepanescu alături de soţia dânsului, Sorina Stepanescu și cei doi copii.

Comentarii

comentarii