VIDEO Marșul de Lasata secului in Banatul Montan – Fașancul de la Goruia din Valea Carașului

În satul Goruia, obiceiul din bătrâni este ca la lăsata secului, în ajunul Postului mare al Paştelui, sătenii să petreacă şi să chefuiască fiecare în felul lui. În sud-vestul Banatului, mai exact pe Valea Carasului şi în Tara Almajului, dar și în Clisura Dunării – zona Moldova Nouă, are loc Fășancul. În jurul Munţilor Semenicului și al Muntelui Mic, are loc ,,balul izmenelor de zăpostit” sau ,,săptămâna năroadelor”. La Verendin umblă ,,babele”, la Slatina Timiș, străbat satul ,,berbecii” iar în Valea Almăjului, au loc ,,nunțile cornilor”. În unele sate, această manifestare are loc la ,,lăsata secului” – în altele – începe abia în prima zi de după intrarea în Postul Mare.

La Goruia pe Valea Carașului, de Fășanc, sătenii se maschează în fel și chip, se transformă în ,,bujorci” și defilează prin sat ca să alunge spiritele rele. Fășancul a fost ,,împrumutat” de la populația de etnie germană și maghiară de religie catolică sau reformată. La Goruia, în Valea Carașului, în prima zi de Fășanc, are loc ,,nunta lui Râpu”. Tinerii şi nu numai, se maschează şi umblă prin sat din poartă în poartă făcând mare tărăboi. Scopul acestui marș este acela de a alunga relele de peste sat pentru a intra curați în Postul Mare. Gazda iese în fața porții și ,,preoții și diacii” fășancului, îi trag o sfeștanie pe care nu o va uita așa de ușor. Se spun fel de fel de ,,măscării” – glume- unele mai fără perdea, altele mai cu subînțeles, se râde mult și se pleacă mai departe. ,,Contabilul” notează câți bani s-au primit, câte ouă, cârnați și câtă răchie. Apoi urmează altă casă la rând. Fiecare gospodar vizitat de alaiul de Fășanc – nunta cum i se mai spune – dă starostelui câteva ouă, o bucată de slănină, cârnați, făină de mălai, ceva bani și obligatoriu o sticlă cu răchie – țuică bănățenească.


Seara, toți participanții se strâng la căminul cultural unde se face o ,,găigană” – omletă – din câteva sute de ouă primite de prin sat. Într-o tigaie imensă, se pun la prăjit slănina și cârnații, apoi peste bucățile prăjite, se toarnă ouăle și se face omletă. Aceasta se împarte la toată lumea. Nu lipsesc de la masă varza acră și răchia fiartă. În a doua zi, toată lumea se maschează și o ia de la capăt ci targă pe care se odihnește ,,Râpu”. Din banii strânși, se organizează o masă comună, de obicei la o intersecție într-o cruce de drum. De pe masă nu lipsesc țuica și papricașul de oaie pe care ,,bujorcile” – mascații, le servesc cu mare poftă după atâta colindat prin sat cu muzica după ei. Între timp, undeva la o cruce de drum, o oaie întreagă este pregătită la cazan. Bucătarul pregătește pomana fășancului fiindcă momâia ,,va fi executată” în capul satului unde i se dă foc după ce și ultima casă a fost vizitată și urată de alai.

Odată cu momâia care a fost purtată prin tot satul și care ,,a absorbit” toate relele și necazurile din sat, sunt aruncate în foc și măștile cu care au fost mascate ,,bujorcile”. Un alt scop al focului, este acela de a îndepărta iarna și frigul și de a aduce vremea bună și primăvara. Seara se încheie cu un bal mascat unde sunt premiate cele mai reuşite măști. ca în fiecare an de câțiva ani încoace, sufletul organizării este tânărul viceprimar Văcărescu Filip. Fără nici un ajutor din partea administrației publice locale, Filip reușește să-i mobilizeze pe tinerii – și nu numai- din sat, se organizează și astfel sărbătoarea și tradiția merg mai departe. Sătenii îi sunt alături și răspund inițiativei tânărului viceprimar – dovadă fiind faptul că aproape nu a fost casă în care bujorcile și alaiul să fie primiți.

De luni, în satele de pe valea Carașului, încetează ori ce formă de petrecere colectivă. Petrecerea va fi reluată odată cu încheierea Postului Mare și deschiderea sărbătorilor pascale cu hora de Paști din fața bisericii.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments