Moş Nicolae a adus aseară luminile festive de Crăciun în Centrul Civic al Reșiței și, ajutat de spiridușii săi, a împărțit dulciuri sutelor de copii ce s-au adunat în fața scenei amenajate în Târgul de Crăciun. Moșul a ajuns la târg exact în momentul în care reșițenii strânși în Centrul Civic au dat semnalul de aprindere a luminiţelor, în frunte cu primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa.
Primarul Ioan Popa, spune că: ,,Le-am lăsat mână liberă tinerilor din Primăria Reșița şi a ieşit un lucru frumos. Acesta e doar începutul. Au un program foarte riguros, în fiecare zi, până la Sfântul Ioan. Sunt convins că programul este pe placul publicului. De această dată am amestecat ceea ce s-a întâmplat anul trecut, respectiv, program prezentat de şcolile din Reşiţa, cu artişti din toată ţara, pe placul în special al tinerilor”.
Edilul a transmis şi un mesaj reşiţenilor, şi anume, să lase telecomanda televizoarelor pentru câteva ore pe zi, să se deplaseze în centrul municipiului şi să consume produsele tradiţionale puse la dispoziţia lor.
În centrul orașului sunt prezenți producători de produse tradiționale începând de la brânzeturi, produse din carne, băuturi și terminând cu vată din zahăr, colaci secuiești, vinuri de Tiorol, papuci de casă sau lucruri de artizanat.
Festivitatea a continuat cu un spectacol în care a apărut …Moș Nicolae, dar și personaje din Frozen, Mikey Maus, Minye ori spiriduși. Aceștiau au împărțit copiilor dulciuri, spre încântarea celor mici.
Bugetul alocat pentru aceste manifestări este de aproximativ 400.000 de lei. Tot pentru reşiţeni au fost puse la dispoziţie autobuze care îi transportă în mod gratuit din toate cartierele Reşiţei, către centrul oraşului.
Zilnic, până în 7 ianuarie, pe scena din mijlocul Târgului de Crăciun vor avea loc spectacole și manifestări culturale. La fiecare sfârșit de săptămână, reșițenii vor avea parte de concerte cu trupe renumite din România.
Programul manifestarilor:
| PROGRAMUL TÂRGULUI DE CRĂCIUN DIN REȘIȚA |
06 DECEMBRIE 2017 – 06 IANUARIE 2018
MIERCURI 06.12.2017
| ORGANIZATORI | Conținutul programului artistic | INTERVAL ORAR |
| ANSAMBLUL FOLCLORIC BÂRZAVA MICĂ | Program de muzică și dansuri populare
Poezie în grai bănăţean |
17:00- 17- 30 |
| MUNICIPIUL REŞIŢA | Aprinderea iluminatului festiv – Primar Popa Ioan | 17:30 – 17:40 |
| ASOCIAŢIA MULTICULTURALĂ VISIONS OF DREAMS ROMÂNIA
|
Piesa de teatru – Vine, vine Moş Nicolae
Interacţiune cu copiii |
17:40- 18:20 |
JOI 07.12.2017
| CLUBUL DE DANS SPORTIV
“ MYSTIC” |
Demonstraţie de dans sportiv | 19:00 – 19:20 |
| ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 9 | Program coral, scenete și dans | 18:00- 18:35 |
VINERI 08.12.2017
|
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 9 |
Program coral | 18:00- 18:35 |
| Scenetă | ||
| Cântece şi dans german | ||
| COLEGIUL NAŢIONAL MIRCEA ELIADE | Poezie în grai bănăţeanDans popular
Dans sportiv |
18:35 – 19:00 |
| ASOCIAŢIA MULTICULTURALĂ VISIONS OF DREAMS ROMÂNIA | Spectacol de magie
“ HOCUS POCUS”
|
19:00 – 19:30 |
SÂMBĂTĂ 09.12.2017
| ANGELO | concert | 18:00 – 19:00 |
| BOIER BIBESCU | concert | 19:00 – 20:00 |
LUNI 11.12.2017
| ŞCOALA GENERALĂ NR. 7
|
Grupul de colindători „Voces” | 18:00 – 19:00 |
| Corul „ Armonia” | ||
| Grupul vocal „ Flori dalbe” | ||
| ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII “ ION ROMÂNU” | Spectacol de colinde şi cântece de iarnă – participă cursanţii clasei de chitară şi percuţie – Grupurile vocal- instrumentale-„THE VOICE”
-„STRINGS” -„ANGELS” -„ADANTE” |
19:00 – 20:00 |
MARŢI 12.12.2017
| COLEGIUL TEHNIC REŞIŢA | Concert de colinde
|
18:00 – 19:00 |
| ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII „ ION ROMÂNU” | Spectacol muzical coregrafic susţinut de Ansamblul de cântece şi dansuri „Reşiţeana” | 19:00 – 20:00 |
MIERCURI 13.12.2017
| COLEGIUL TEHNIC CĂRĂŞAN | Program colinde | 18:00 – 18:30 |
| ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII „ ION ROMÂNU” | Spectacol de muzică populară – participă solişti vocali şi instrumentişti de la clasele de canto popular | 18:30 – 20:00 |
| Instrumente de suflat | ||
| Acordeon | ||
| Vioară şi formaţia instrumentală „Strune Bănăţene” |
JOI 14.12.2017
| CENTRUL DE ZI „MARIA” | Program de colinde | 18:00 – 18:10 |
| ŞCOALA GENERALĂ NR. 2 | Program de colinde | 18:10 – 19:10 |
| Poezie în grai | ||
| Muzică şi dans – TRUPA STAR LIGHT | ||
| Program muzică populară
|
||
| ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII „ ION ROMÂNU” | Spectacol de colinde susţinut de clasa de canto muzică uşoară | 19:10 – 20:10 |
VINERI 15.12.2017
| COLEGIUL NAŢIONAL„DIACONOVICI TIETZ” – ciclul primar şi gimnazial | Program colinde | 18:00 – 19:00 |
| ASOCIAŢIA CULTURALĂ REŞIŢA ROMÂNĂ | Spectacol de colinde și muzică populară | 19:00 – 20:00 |
SÂMBĂTĂ 16.12.2017
| RED FLAME | Concert | 18:00 – 19:00 |
| CELIA | Concert | 19:00 – 20:00 |
LUNI 18.12.2017
| MUNICIPIUL REŞIŢA- CORALA„ LIRA” | Program de colinde
|
19:00 – 19:40 |
MARŢI 19.12.2017
| LICEUL TEOLOGIC BAPTIST | Cântări Corale
|
18:00- 18:20 |
| COLEGIUL NAŢIONAL„DIACONOVICI TIETZ” – CICLUL LICEAL | Program de colinde | 18:20 – 19:00 |
| MAGNUM TEAM REŞIŢA | Program de dans sportiv | 19:00 – 19:20 |
MIERCURI 20.12.2017
| ŞCOAL GENERALĂ NR. 8 | Poezie în grai bănăţeanProgram de colinde
Program de dans |
18:00- 19:00 |
| BISERICA PENTICOSTALĂ | Program de colinde | 19:00 – 20:00 |
JOI 21.12.2017
| PROTOPOPIATUL ORTODOX ROMÂN REŞIŢA | Program de colinde | 18:00 – 18:30 |
| EPISCOPIA CARANSEBEŞULUI | Program de colinde | 18:30 – 19:00 |
VINERI 22.12.2017
| ASOCIAŢIA VISION OF DREAMS ROMANIA | Concert „ Crăciun de poveste Gospel” – protagonist principal Dean Bowman alături de corul „Visions of Dreams”, bandul „Canan Land Band” şi Roxana Olşanschi | 18:00 – 20:00 |
SÂMBĂTĂ 23.12.2017
| SONAR | Concert | 18:00 – 19:00 |
| LORA | Concert | 19:00 – 20:00 |
MIERCURI 27.12.2017
| SOCIETATEA CULTURALĂ „ GEORGE COŞBUC” GREBENAC, SERBIA | Spectacol fanfarăFanfara Grebenac
Fanfara Răcăşdia |
18:00 – 20:00 |
JOI 28.12.2017
| MUNICIPIUL REŞIŢA | Spectacol de muzică popularăAnsamblul Folcloric Bârzava
Camelia Ciocu Ionică Ivan Liliana Chiosa Dorina Blidariu Ramona şi Petrică Viţa Petrică Miulescu Irimică Orchestra condusă de Rică Vulpe
|
18:00 – 20:00 |
VINERI 29.12.2017
| MUNICIPIUL REŞIŢA | Concert folk cuCristi Buică
Marius Iana Dobre Ianoşi Dorian Marcel Colcer |
18:00 – 20:00 |
DUMINICĂ 31.12.2017
| MUNICIPIUL REŞIŢA | REVELION 2018Cristi Iakab and The Road Band
Adriana Rusu Narcotic Sound Foc de artificii |
21.00- 00.10 |
Info CS





























