VIDEO Niciodată nu ați mai văzut aşa ceva – Wendy vorbește ca un om?

Puţini sunt câinii care „vorbesc”, au simţul umorului şi ne surprind cu prezenţa lor scenică uimitoare. Marc Métral, în vârstă de 61 de ani, originar din Paris, Franţa, a participat alături de Wendy, o căţeluşă albă ca zăpada, la ediţia din 2015 a concursului „Britain’s Got Talent” cu un moment de mare inspiraţie.

[youtube id=”1inR2b7PS5M”]

Dacă la început Marc a apărut singur pe scenă, în momentul în care a invitat-o pe Wendy să i se alăture, atât juriul cât şi publicul au devenit mult mai nerăbdători să afle ce urmează să se întâmple. Conversaţia dintre Marc şi Wendy a început simplu şi natural, însă juriul voia să vadă mai mult.
Deşi toţi s-ar fi aşteptat ca adorabila căţeluşă să răspundă pe limba ei cu lătraturi scurte, surpriza a fost cu atât mai mare cu cât ea pare „să vorbească” nu numai în engleză, ci în şapte limbi de circulaţie internaţională, ba chiar reuşeşte să miaune ca o pisică.

Cei patru membri ai juriului – Simon Cowell, Amanda Holden, Alesha Dixon şi David Walliams, au fost absolut fascinaţi de acest număr neobişnuit. Simon a mărturisit că dintotdeauna şi-a dorit să vadă un câine care să vorbească şi să miaune ca o pisică, iar acum se pare că dorinţa i-a fost îndeplinită.
De fapt această reacţie a căţeluşei se datorează lui Marc, un ventriloc care încă de la vârsta de şapte ani şi-a descoperit acest talent incredibil, iar acum participă cu succes la emisiuni TV şi în spectacole ce se desfăşoară în diferite părţi ale globului.

Totuşi rămâne o singură întrebare: oare cum a reuşit câinele să înveţe când trebuie să deschidă gura?

Preluare http://www.livebiz.ro/video/marc-metral-o-auditie-aparte/ clik aici ca sa vezi mai multe
Sursa foto: www.dailymail.co.uk

Comentarii

comentarii