VIDEO Patronul de la Complexul Cerna, Mihai Cionca, săltat de DNA in afacerea Armas – Herculane

Pe capul lui Mihai Cionca, apasă suspiciunea procurorilor că se afla de mult timp și încă se află, în fel de fel de combinații cu demolatorul Iosif Armaș. Mai exact, Cionca îi cânta în strună lui Armaș și se dădea mare prieten cu acesta doar pentru a pune mâna la un preț cât mai mic imobile din patrimoniul societății. Acestea erau toate la un preț subevaluat. Exact cum a făcut cu vila AJVPS de vis a vis de Băile Cerna din care, în plină iarnă a evacuat mai multe familii cu copii sau de bătrâni. Infocs va prezintă un mic material video realizat atunci – cu oamenii disperați lăsati pe drumuri.

Dându-se bine pe lângă Armaș și cântându-i acestuia în strună în toate nelegiurile sale, Mihai Cionca a cumparat două clădiri din fostul Hercules. Numai că, prețul pentru o asemenea clădire pe care o puteți vedea în imaginile noastre, a fost mult mai mic decât cel real. De fapt, aceasta a fost răsplata pentru Cionca fiindcă fusese de acord să facă fel de fel de operațiuni – mai exact – să încheie contracte și antecontracte fictive. În felul acesta, prin practicarea de dobânzi la dobânzi, prin fel de fel de măgării juridice și financiare cu termene și dobânzi la antecontracte și contracte, Cionca a pus un umăr serios sprijinindu-l pe Armaș la devalizarea societății.
Herculane martie (16)
Procurorii DIICOT au mai arătat că ,,Mihail Cionca a devenit Membru de încredere al grupului, și-a consolidat poziția și s-a implicat chiar și în activități de asigurare a securității grupării infracționale, prin implicarea în conflictul legat de stabilirea tabloului creanțelor la SC Hercules SA după intrarea în insolvență, încercând să impună un administrator special convenabil lui Armaș Iosif”.
Herculane martie (14)
,,Anchetatorii au stabilit și ceea ce a stat la baza deschiderii procedurii de insolvență la SC Hercules SA. Potrivit acestora, Cionca a intrat în posesia unei creanțe rezultată dintr-o tranzație pe care societatea de turism a avut-o cu Mircea Golopența, creanță câștigată în instanță și care devenise executorie.
Herciulane mai 2015 (3)
În fapt, Mircea Golopența a cesionat toate drepturile în legătură cu această creanță către SC Complex Cerna SRL Băile Herculane, firmă condusă Mihail Cionca. Deși suma inițială care ar fi trebuit plătită în urma acestei tranzacții era de aproximativ 35.000 de euro, în urma trecerii timpului dobânda a crescut și suma a ajuns la valoarea de peste 400.000 euro. Creanța cedată lui Cionca a stat la baza deschiderii procedurii de insolvență, iar în parte, sumele de bani au fost deja recuperate de acesta” spune jurnalistul Victor Nafiru de la argument-cs.ro, cel care a studiat cazul.

Comentarii

comentarii