VIDEO Poti fi Mos Craciun cu suflet bun ajuta si tu

De Crăciun și tu poți fi Moș Crăciun, dacă ai suflet bun, poti participa la campania de ajutorare a familiilor nevoiașe, dar cinstite și muncitoare, nu a celor ,,abonate” la ajutoarele primăriei fiindcă legea este cum este în România.

Vă mai amintiți de Alin Savu? Tinerelul șaten, antrenor de fotbal. Alin cel ce-i învață pe copii cum să ajungă campioni? Este Alin, reșițeanul care anul acesta de Paști, a reușit să strângă vreo 25 de saci cu haine, jucării, rechizite și dulciuri ce au fost donate mai apoi unor familii sărace, cu copii mulți.

La iniţiativa unui tânăr din Reşita, Alin Savu, reşiţenii şi nu numai, au donat dulciuri, hăinuţe şi jucării pentru copiii săraci. Împreuna cu încă trei amici şi două prietene, tinerii au pornit o campanie pe fb prin care donarea a devenit generală. În prima fază, a depozitat donațiile la el în sufragerie, dar la un moment dat, nu a mai avut loc. A cerut ajutor și a fost ajutat de Jiva Cocar de la S.C. Caraș, cu un spaţiu în care să le depoziteze.

Lucrurile au mers mai departe și la un club din Reşita, Club Office, seara de distracţie a costat o… jucărie. Personalul renumitului club au decis că biletul de intrare, să fie plătit în…..jucării. Aşa că, tinerii au venit cu jucăriile la ei. Vreo 7 saci.

Tinerii au identificat singuri familii necăjite cu copii mulţi. Au mers din casă în casă și au stat de vorbă cu oamenii. Condiţia de bază: cel puţin un membru al familiei să lucreze undeva, să nu fie ,,paraziţi” ce trăiesc din ajutoare. Ei merg la familiile respective, afla câți copii sunt în familie şi ce nevoi au aceştia şi pe care ei le pot rezolva, fiindcă au primit şi cărucioare şi pătuţuri. Ei află ce mărimi de haine poartă copiii pentru a putea face pachete pe care, în seara de 24 decembrie, în ajun, un Moş Crăciun adevărat, împreună cu piticii şi spiridușii după el, le va duce copiilor pachetele cu ce au nevoie, nu lucruri puse la grămadă şi aiurea.

[youtube id=”ETiurqUdhyo”]

De menţionat că tânărul care este antrenor de fotbal şi sportiv, a mai făcut o campanie de Paști și în vară, încă un spectacol umanitar pentru bătrânii de la azil. De Paști, Alin a primit ajutoare din toată ţara iar la campanie s-a raliat și firma ,,Sprint Curier” care a transportat coletele gratuit până la Reșița.

Campaniei de acum, i se poate alătura cine vrea. Sunt bine venite hăinuțele curate și bune de purtat, alimente și dulciuri neperisabile precum și rechizite și jucării. Nu se primesc bani ca donație. Cine are suflet bun și ceva de dat, îl poate contacta pe Alin Savu la telefonul 0757 052 988.

Materialul video reprezintă o parte din demersul făcut de cei cinci tineri inimoși alături de Alin Savu: frații Alexandra și Paul Legezeu, Ramona Ciobanca, Ovidiu Varga și Andrei Melcher.

Comentarii

comentarii