VIDEO Prefectul a numit primar nou la Ocna de Fier

Având în vedere demisia domnului Mircea – Gică Ciobîcă, primar al comnei Ocna de Fier, înregistrată la Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin în data de 12 februarie 2015, prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, a emis astăzi, 13 februarie 2015, Ordinul nr. 28/13.02.205 prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar al acestuia.

Conform art. 82, alin. (1) din legea 215 din 23 aprilie 2001, atribuţiile conferite primarului prin legea menţionată vor fi exercitate de drept de către viceprimarul comunei Ocna de Fier, domnul Mircea Ungurean.

În Caraș Severin, până și primarii au ajuns să emigreze în Germania

Primarul comunei Ocna de Fier din Caraș Severin, a plecat să muncească în străinătate. Motivul: un salariu mai bun cu care își poate achita datoriile la bănci. Conform unei statistici neoficiale, aproape un sfert din populația județului Caraș Severin a emigrat. Dintr-un județ în care industria era pe primul loc și absorbea undeva la 60% din forța de muncă a populației, oamenii pleacă acum pe capete în țările din vestul Europei. Aproape că nu există familie în Caraș Severin din care un membru să lucreze în străinătate. Motivul: lipsa locurilor de muncă acasă și un salariu decent în străinătate.

[youtube id=” nG37IZwuqwc”]

Acest drum a fost ales și de către primarul comunei Ocna de Fier din Caraș Severin, Mircea Ciobîcă. Omul a plecat în vizită la soția lui care era în Germania de câteva lui, acolo și-a găsit de lucru pe un salariu onorabil și mult mai mare decât cel din România, așa că, primarul şi-a prezentat demisia din funcţie. Și nu ori cum, cu prin prin e-mail.

Și ca lucrurile să fie cât mai corecte, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local al comunei Ocna de Fier, viceprimarul comunei, Mircea Ungureanu, a și prezentat un proiect de hotărâre iniţiat de către …….primarul Mircea Ciobîcă, prin care acesta își informa foștii colegi – consilierii locali, despre faptul că din motive personale, a ales alt drum și că şi-a dat demisia din funcția de edil șef.

Acum, se așteaptă ,,hârtia la mână” adică prin poștă, după care va fi prezentată Prefecturii Caraș Severin. În funcție de aceasta, Instituția Prefectului va lua o decizie: alegeri anticipate sau delegare de funcție.

Toți sătenii îl regretă pe Mircea Ciobîcă. Acesta a fost primar la Ocna de Fier trei mandate consecutiv, 2004 și până în prezent. Cu toate acestea, El a renunţat la onorabila funcţie de primar pentru un salariu mai bun în Germania. Aceasta, deşi îşi iubea ţara, după cum se vede din fotografia alăturată, postată de către fostul primar pe pagina sa de Facebook.

Sincron – ultimul, viceprimar Mircea Ungureanu, spune că a primit demisia prin mail in 28 ian, s-au intocmit actele, asteapta originalul si o va prezenta prefectului.

Vox-uri de la săteni, toți îl regretă și spun că a fost un tip ok, că a făcut numai bine comunei, că a plecat pentru un trai și salariu mai bun, că soția sa era plecată mai demult în Germania și i-a căutat și lui de lucru.

Comentarii

comentarii