VIDEO Resita dupa iarnă, cu starzile sparte de inghet, dar si de nepasare

După iarna grea cu multă zăpadă, perioade de îngheţ şi dezgheţ şi după ce s-a lucrat la reţele de apă şi canalizare, străzile rândul 2 şi Rândul 3 din Dealul Crucii sunt sub orice critică din cauza nămolului care îngroapă aceste străzi. Oamenii care locuiesc pe aceste străzi sunt supăraţi şi spun că efectiv pleacă cu groază de acasă pentru că nu pot ieşi din curţi decât cu cizme de cauciuc.

Situaţia este cunoscută de cei din primăria Reşita care spun că la rândul lor au fost bombardaţi cu imagini de pe aceste străzi. Este însă o problemă, străzile au fost sparte pentru introducerea reţelelor de apă şi canalizare, nu au fost recepţionate, iar dacă primăria intervine fără acordul constructorului va pierde garanţia. Viceprimarul, Paul Vasile a precizat astăzi ca ieri s-a întâlnit cu noua conducere a HIDROCONTSTUCTIA cei care au spart aceste străzi până în luna decembrie şi spera că va ajunge la o înţelegere pentru că primăria să poată arunca piatra pe aceste străzi, dar garanţia în urma lucrărilor să nu fie pierdută .

Situaţii similare cu stărzile din cartierul Dealul Crucii sunt şi în cartierele Câlnic şi Ţerova, dar şi pe străzile 24 Ianuarie, Ciprian Porumbescu şi altele.Viceprimarul Paul Vasile spune că din partea primăriei nu este neglijenţă sau rea voinţă.

Comentarii

comentarii