VIDEO Se apropie iarna- se înmulțesc infracţiunile de tăiere ilegală de arbori

lemn furtLucrătorii Postului de Poliţie Forotic l-au depistat vineri pe M. George, în vârstă de 46 ani, în timp ce tăia fără drept mai mulţi arbori nemarcaţi din pădurea situată în locul numit „Bulca” din comuna Forotic.
În data de 26.10.2013, Postul de Poliţie Fârliug a fost sesizat de către un cetăţean cu privire la faptul că un bărbat a tăiat mai mulţi arbori dintr-o pădure ce aparţine primăriei comunei.
Cercetările efectuate de poliţişti au indicat faptul că S.IOAN, este suspectat că a tăiat şi sustras un număr de 41 arbori de esenţă salcâm. A fost recuperat un volum de 3 mc material lemnos.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăierea fără drept de arbori şi furt de arbori.
Pe strada Republicii din Bocşa, poliţiştii au depistat o autoutilitară în care se afla cantitatea de 2 mc de material lemnos de esenţă stejar şi carpen, pentru care şoferul, C.VIOREL, de 32 ani, nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Lemnul a fost confiscat, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2000 lei.

Comentarii

comentarii