Sfânta Varvara – patroana minerilor fara mineri si minerit la Anina si in Banat
În data de 4 decembrie, atât în calendarul ortodox cât și în cel catolic, se comemorează sfânta Barbara sau Varvara, cunoscută fiind ca patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată totodată printre altele și patroana geologilor, a arhitecților și a prizonierilor. În această zi importantă pentru ei, minerii își sărbătoresc patroana spirituală prin participări la ceremonii religioase și culturale.
În Caraș Severin, în centrele miniere – care nu erau puține până în 1989, sfânta Barbara sau Varvara, era cinstită și venerată de toți aceia care erau angrenați în această muncă grea. Sărbătoare și-a avut un loc bine conturat în viața minerilor și chiar înainte de 1989, în bisericile din Anina, aveau loc slujbe religioase la care participau mulți oameni, mai ales mineri sau soții de mineri. Era știut că în fiecare mină, la intrarea în rampa puțului principal, se afla o reprezentare grafică a Sfintei Varvara lângă care ardea zi și noapte o candelă sub formă de lămpaș. Nimeni, nici măcar secretarul de partid de dinainte de 1989, nu a avut curajul să ceară desfințarea icoanei. Numele sfintei a fost dat înainte multor nou-născuți, ceea ce astăzi se întâmplă tot mai rar.
Foarte mulți coloniști de limbă germană, cehă sau italiană, care s-au așezat pe meleagurile Banatului Montan, au adus cu ei un cult deosebit dedicat acestei sfinte. În foarte mult biserici romano-catolice, mai ales în cele din sud-vestului României, se găsesc altare laterale sau picturi, dedicate sfintei Barbara.
Numai că acum, din păcate, la slujbele religioase participă tot mai puțini oameni. Bătrâni și aceștia. Fiindcă în Caraș Severin, dacă nu mai există mine, nu mai există nici mineri. Exemplul cel mai aproape de noi este Anina.
La 9 ani de la explozia de la mina Anina, explozie în care au murit 7 mineri şi alţii 3 şi-au văzut moarte cu ochii, oamenii trăiesc sub semnul întrebării şi al neputinţei. Mina s-a închis iar şomajul atinge cote inimaginabile- aproape toţi bărbaţii sunt şomeri sau lucrează cu ziua care pe unde apucă. Majoritatea familiilor sunt despărţite: soţia cu copiii au rămas în oraş iar bărbaţii au plecat prin ţară sau prin lume să caute de lucru.
Odată cu închiderea minei, Anina a devenit un oraş mort. Aproape 1000 de mineri au rămas pe drumuri, fără un loc de muncă. Între timp, şi ce a mai funcţionat la Anina, a dat faliment şi s-a închis: fabrica de şuruburi şi fabrica de cherestea.
Unii dintre foştii minieri, au plecat cu tot cu familii în alte locuri în ţară. Au plecat după locuri de muncă. Au lăsat apartamentele pustii care acum sunt de nelocuit.
Mihaela Strachină, este soţia lui Marcel. Acesta a avut norocul să fie unul dintre cei trei supraviţuitori ai exploziei. Familia ei este formată alături din soţ şi cei trei copii ai lor. Toţi au trăit din ajutorul social al lui Marcel şi alocaţia copiilor. Acum, familia se descurcă mai bine fiindcă Mihaela a plecat la muncă în străinătate. Îngrijește bătrâni și face menaj. Și așa viața merge mai departe și un pic mai bine pentru ei.
Despre un loc de muncă pentru ea sau pentru Marcel, nici nu poate fi vorba la Anina. În aceeaşi situaţie mai sunt şi Irina şi familia ei- în total cu tot cu soţ, opt persoane. La fel ca şi familia Strachină, toţi trăiesc din ajutorul social și alocațiile copiilor.
De la închiderea minei, Anina a devenit un oraş mort. Aproape că nu mai există locuri de muncă. Şi în acest timp, Anina moare încet şi pe mâna ei. Adică, a autorităţilor care nu au reuşit să facă nimic. Atualul primar se zbate, încearcă să atragă investitorii, dar totul rămâne la stadiul de vorbe. Cu toate că administrația locală acordă toate facilitățile posibile, la Anina nu vine nimeni. Sau vine, vede, promite și pleacă.
După închidere minei, a urmat închiderea fabricii de şuruburi, apoi, a fabricii de cherestea. De peste tot s-a furat tot ce s-a putut, mai ale fierul. Mina, cu o vechime de peste 200 de ani şi considerată monument istoric, a fost efectiv distrusă la comanda lichidatorului judiciar. Aproape toate construcţiile şi maşinăriile- trecute pe lista monumentelor istorice- au fost tăiate şi duse la fierul vechi de lichidatorul judiciar- un anumit domn Ion Tudor din Timişoara- aceasta în condiţia în care Anina urma să devină un oraş turistic a cărui principală atracţie să fie tocmai mina veche de aproape 220 de ani.
Ceea ce a însemnat cândva mina Anina, pare acum desprins dintr-un film de groază, locul arată – și nu exagerăm când spunem asta- ca după un bombardament. Bombardamentul impasibilității autorităților, al interselor murdare și al legilor proaste, concepute să devalizeze și să distrugă ori ce urmă de intreprindere prin aceste insolvențe și lichidări judiciare cu mase credale din care aproape nimeni nu vede un leu. Fiindcă banii merg acolo unde deja împărțeala a fost făcută înainte de a se apuca de ,,lichidarea” propriu zisă.
InfoCs vă prezintă un material video realizat la Anina în urmă cu ceva timp chiar de ziua Sfintei Barbara. Materialul a încercat să prindă toate aspectele și tablourile Aninei, așa cum este ea acum, dar din fotografiile de la arhiva noastră, vă prezentăm și un alt material a ceea ce a fost Anina imediat la momentul închiderii.
