VIDEO Târgul de amintiri de la Reşiţa
Dacă în alte părţi ale ţării oamenii merg să se recreeze la mall, la Reşiţa, cel puţin o zecime dintre locuitori, merg în fiecare sâmbătă şi duminică la ociko. În alte părţi îi spune talcioc, alţii îi spun târg de vechituri, dar în Banat, acesta se numeşte ociko.
Cu toate că ar trebuie să își crească nepoții sau să își vadă de alte treburi prin case fiindcă este destul de frig, mii de reșițeni iau cu asalt o fostă arenă de fotbal pe zgură dintr-un cartier al orașului.
Ajunşi ,,la Gloria” fiindcă aşa se numeşte locul, parcă în ironie, reşiţenii se împart în două tabere: câteva sute vând, câteva zeci cumpără şi câteva mii cască ochii şi işi fac tradiţionala plimbare de wekend.
Lipsa banilor sau salariile şi pensiile foarte mici, îi determină pe mulţi reşiţeni să-şi vândă hainele din case sau obiectele de suflet moştenite de la părinţi. Totul dar pentru câteva zeci de lei. Puşi cu grija unul peste altul, aceşti bani îi ajută să mai completeze ceva la masa de zi cu zi, să îşi plătească datoriile asociaţie sau să îşi ajute nepoţii pe la facultăţi fiindcă părinţii acestora, adică copii lor, fie sunt şomeri, fie câştigă foarte puţin. Sunt bani cu ajutorul cărora, de multe ori, rostogolesc viaţa şi sărăcia de pe o zi pe alta.
Sunt fel de fel de comercianţi în ociko, dar majoritatea este formată din bătrâni pensionari. După ce au muncit o viaţă întreagă în uzinele Reşiţene, la bătrâneţe, oamenii s-au apucat şi au răscolit prin poduri, dulapuri, valize, cufere şi prin sertarele cu amintiri după lucruri de care au fost cândva legaţi, care fac parte din viaţa lor.
Unii vând cărţi şi timbre, alţii vând haine, alţii ceasuri sau cine mai ştie ce – lucruri de care acum se vor despărţii pentru câţiva bănuţi, ca să-şi cumpere de mâncare sau să mai pună un leu la cheltuieli. Unde mai pui că se apropie şi sărbătorile şi în cel mai tradiţional stil românesc, toate au început să se scumpească.
Alţii, care încă mai pot şi au sub 70 de ani, fac tricotaje pe care le vând fiindcă se mai găsesc mămici şi mătuşi care vor să îşi încalţe bebeluşi cu botoşei croşetaţi din lână fără chimicale şi nu cu cine ştie ce muşamale strălucitoare cu miros de petrol Made în China.
Dar, majoritatea sunt obiecte de natură sentimentală, cum sunt cărţile, timbrele, vederile, ceasurile primite cadoul în copilărie şi bancnotele vechi, dar n-au încotro. Chiar şi aşa, vânzarea merge prost, iar când pleacă acasă cu 100 de lei, este o adevărată sărbătoare.
Chiar şi aşa, în frig şi de multe ori în vânt sau arşiţă, oamenii vin la ociko fiindcă făcând acest lucru, chiar dacă au în jur de 70 de ani, oamenii se simt încă utili. Mai greu va fi când nu vor mai putea împinge căruţul cu vechituri sau să care sacoşele bătrâne ca şi ei, la piaţă.