VIDEO Trans-Semenicul este gata – Turistii ajung mai repede pe munte

Un drum mai scurt spre Muntele Semenic a fost finalizat si ofera turistilor posibiliatatea de a ajunge mult mai repede acolo.
Este vorba de DN 6, de la Slatina Timiș până la Văliug.
Pe lângă faptul că se deschide turistic zona, accesul spre munte s-a scurtat cu aproape 50 km. De acum se poate circula fără a se mai intra în Reșița, direct din Drumul Național 6, Timișoara – București.

”Este o investiție de 121 milioane lei, a Consiliului Județean, din fonduri europene, pe Programul Operațional Regional. Lucrările au fost finalizate. Este vorba de 36 km de carosabil reabilitat, de 32 km de parapet metalic greu și foarte greu, de circa 240 de podețe noi, de 66 de podețe decolmatate. Lucrarea a început târziu, din varii motive, însă a fost finalizată la termen, iar din acest punct de vedere, constructorul și-a făcut datoria. A fost un efort important, o lucrare grea. După cum se știe, au existat porțiuni de drum unde nu mai exista șosea”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.
Președintele Consiliului Județean a făcut referire și la calitatea drumului și la accesul mult mai ușor al turiștilor pe parcursul întregului an către Muntele Semenic și zonele turistice din regiune.
Drumul începe din Văliug, de la 22 km și se termină la intersecția cu DE 70, la km 60. Această porțiune de drum a fost reabilitată cu lucrări care au variat de la refacerea asfaltului, până la lucrări de infrastructură.

”Accesibilitatea acestei zone extrem de frumoase va constitui, probabil, zona turistică cea mai importantă a Banatului Montan. Va fi o accesibilitate mult mai ușoară, mult mai simplă, și sperăm că aceste lucruri se vor vedea și în investițiile pe care sectorul privat le va realiza în următorii ani, împreună cu lucrările de gestiune a deșeurilor, alimentări cu apă și canalizări în Brebu Nou și Văliug. Sperăm că, astfel, ne-am adus aportul ca instituție, în programul de dezvoltare turistică a acestei zone”, a afirmat arhitectul șef al județului, Victor Naidan.
Potrivit constructorului portanța drumului nu permite un trafic deosebit de greu. În prezent se poate circula normal pe acest drum deoarece toate lucrările sunt finalizate complet, după cum a afirmat Victor Marinescu, directorul general al firmei constructoare.

”Condițiile climaterice au fost mai deosebite. Am avut probleme cu unele infiltrații pe sub terasamentul drumului și am avut niște rupturi, care s-au reparat însă în timp, în așa fel încât să putem preda lucrarea. A fost rezolvată problema scurgerilor de pe versanți, astfel că, de acum înainte, nu ne vom mai lovi de asemenea situații. Au mai fost probleme cu deplasările oamenilor, al utilajelor, drumul fiind înainte foarte îngust, cu aprovizionarea de materiale, mai ales că, în același timp, nu puteam bloca circulația. Trebuia să lăsăm accesul oamenilor din zonă. Lucrările au durat, efectiv, trei ani” a mai spus Victor Marinescu.
Realizarea acestui drum de acces către Muntele Semenic a fost realizat prin proiectul ”Modernizare DJ 582 Văliug – Slatina Timiș”.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments