VIDEO Trei primării din C-S au rămas fără primari; vin alții la rând

Trei primari din Caraş-Severin, care au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, îşi vor pierde mandatele, a declarat prefectul judeţului Caraş-Severin, Nicolae Miu Ciobanu.
„În momentul de faţă, Prefectura Caraş-Severin este într-un litigiu pe contencios-administrativ, la Tribunalul Caraş-Severin, cu trei primării, care sunt cu edilii în situaţia de încetare a mandatului înainte de termen, urmare a condamnării lor cu suspendare şi într-unul din procese s-a solicitat de către preşedintele completului de judecată o lămurire a chestiunii de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. O problemă pe care am semnalat-o şi noi, era tratată în mod diferit, la diferite instanţe din ţară şi cred că nu era corect. Ar fi trebuit să fie o soluţie unică pentru toţi primarii”, a afirmat prefectul judeţului.

Imediat după declararea sentinţelor definitive, prefectul de Caraş-Severin a emis Ordine de suspendare a acestora din funcţie, însă acestea au fost atacate în contencios administrativ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, în sensul că o condamnare, chiar şi cu suspendare, atrage după sine pierderea mandatului. Prin urmare, spune Nicolae Miu Ciobanu, acum, edilii aflaţi în această situaţie trebuie să părăsească fotoliile de primari.

Cei trei primari care se află în situaţia de a-şi pierde mandatele, după ce au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare sunt Ioan Borduz, primarul comunei Fârliug, Ion Velescu, primarul comunei Luncaviţa, şi Ion Stoia, primarul comunei Forotic.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat,‎ printr-o decizie, săptămâna anterioară, prin care a statuat, ca şi obligativitate pentru celelalte instanţe, ca în cazul în care există un condamnat la pedeapsa închisorii cu forma de executare cu suspendare, să-şi piardă mandatul. De exemplu, vineri, avem trei procese pe rol. Toate au fost suspendate şi urmează, probabil, conform deciziei, ca aceşti primari, după obligativitatea stabilită de Înalta Curte de Casaţie, să-și piardă mandatul”, explică Nicolae Miu Cibanu.

O situaţie specială se înregistrează în cazul primarului comunei Brebu, Viorel Roşca, pentru care instanţa a decis amânarea executării pedepsei. Instituţia Prefectului a decis suspendarea primarului din funcţie, iar dacă acesta va contesta Ordinul, va fi solicitat un nou punct de vedere din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„La Brebu s-a aplicat amânarea aplicării pedepsei şi nu este pe cazul pe care s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a pronunţat doar pe forma de suspendare condiţionată a executării pedepsei. Probabil că şi în acest caz, dacă se va face contestaţie din partea primarului, urmează să solicităm şi aici, ca o chestiune de drept, ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe cu privire la modul de interpretare a legislaţiei”, a precizat prefectul de Caraş-Severin.

În ceea ce priveşte Primăriile Zăvoi și Prigor, care sunt deja soluţionate de instanţa de judecată, prefectul spune că reglementarea actuală făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu poate să aibă efect retroactiv.

Comentarii

comentarii