Video Caz social, dar legea este lege

Peste 4200 de familii din Reşiţa au depus o cerere pentru a obţine un imobil prin intermediul programului ANL sau o locuinţă socială. Printre aceştia se numără şi familia Lupu, căreia de mai bine de 4 ani i se promite că i se va da o casă, dar nici până în zi de azi nu au reuşit să se mute din chirie, la casa lor.

Familia Lupu are doi copii, unul de 17 ani şi un altul de 13 ani. Soţii Lupu locuiesc în chirie de peste 18 ani. Singura care are venituri în familie este doamna Lupu, iar dintr-un salariu de 600 de lei şi ce reuşeşte să câştige soţul din lucrul cu ziua, nu îşi mai permit să plătească şi chirie. De aceea, familia Lupu a cerut încă din anul 2008, să i se atribuie o locuinţă ANL sau una socială, dar cererea a rămas fără răspuns.

Autorităţile locale cunosc situaţia femeii, dar legea este lege iar locuinţele se atribuie în funcţie de un anumit punctaj. Din păcate, familia Lupu nu a întrunit baremul pentru a i se  acorda o casă.

Pe lista de aşteptare pentru o locuinţă socială sau ANL în Reşiţa se află peste 4200 de familii.  În municipiul de pe Bârzava sunt construite şi date spre folosinţă 244 de locuinţe ANL, 73 de locuinţe sociale şi 668 de louinţe aflate în proprietatea privată a autorităţilor locale.

Comentarii

comentarii