Viziere pentru sanatatea noastra – Universitatea resiteana in sprijinul comunitatii

1.000 de viziere de protecție realizate și distribuite în cadrul campaniei „Și nouă ne pasă. În și pentru comunitate!” ‼La finele săptămânii trecute, la o lună 🗓 de la demararea campaniei civice născute și dezvoltate în jurul universității reșițene, rezultatul implicării voluntare, al sentimentului de apartenență la comunitate și al spiritului de echipă poate fi văzut: realizarea & distribuirea unui număr de 1.000 de viziere.

🔸Beneficiarii vizierelor sunt: ✅Spitalul Județean de Urgență Reșița (14 secții din cele trei staționare), ✅Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin, ✅SMURD din cadrul ISU Semenic, ✅Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița, ✅Centrul de îngrijire și asistență „Sfânta Maria” Reșița, ✅Asociația Medicală „Sfinții Cosma și Damian”, ✅Inspectoratul de Jandarmi județean „Gl. Bg. Vasile Zorzor” Caraș-Severin, ✅Crucea Roșie Română filiala Caraș-Severin, ✅Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița, ✅Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș – compartimentul boli infecțioase, ✅Asociația medicilor de medicină generală și medicină de familie Caraș-Severin.

🔹Pe această cale aducem mulțumiri grupului de inițiativă din instituția de învățământ superior a Banatului de Munte, studenți și cadre didactice implicați în campanie, și celor care, prin donațiile realizate, au contribuit la sprijinirea celor aflați în lupta cu pandemia generată de virusul SARS-CoV-2. 🙏

Campania continuă!

Comentarii

comentarii