Vreme superbă cu zăpadă de 30 de cm pe Muntele Semenic in primele zile ale anului VIDEO

Vreme superbă cu zăpadă de 30 de cm pe Muntele Semenic. Vremea superbă din primele 4 zile ale noului an, i-a scos pe oameni din case.  I-a transformat în turiști dornici să se bucure de munte și distracția unică în zăpada mare ca în poveștile copilăriei, de pe Semenic. Muntele a fost luat efectiv cu asalt. Au venit turiști din tot Banatul, fie că sunt codreni sau de la câmpie. Ba- am avut și ,,olteni de la Mehedinți”. Trei pârtii sunt deschise pe Semenic. Asta pentru schiori, fiindcă copiii și mulți alții, s-au dat cu sania și s-au bucurat de prezența din abundență a zăpezii.

 

Ceaiul, cafeaua sau ciocolată caldă, i-au așteptat pe copii și nu numai in localurile de pe lângă pârtii. Cei mari și curajoși, s-au întreținut cu vinul fiert de la Cornel. Doar la ,,străjerul Semenicului” poți găsi un vin atât de aromat, de gustos și de bine potrivit. Fiindcă Cornel Podeanu este meseriaș, a îmbătrânit în comerț și pe Semenic. Se uită la client și deja știe ce va cumpăra.

Alții, și-au adus licorile calde de acasă în termos și mâncarea la pachet. Aceștia sunt reșițenii, dar și timișorenii care au venit de dimineață, iar spre seară, se întorc cu mașinile acasă. Legat de mașini, trebuie spus că drumul de la Prislop și până pe platou este curățat, a fost lărgit și întreținut ca niciodată. Nu ne amintim ca după 1989, drumul să fi fost curățat ,,la negru” ca acum. Fac excepție gropile, dar astea fac parte din structura drumului deja.

Vreme superbă cu zăpadă de 30 de cm pe Muntele Semenic. Odată ajunși pe munte, găsirea unui loc de parcare este o adevărată provocare, iar din păcate și puținele parcări de pe muntele Semenic nu sunt deszăpezite corespunzător. Așa că, pe Semenic s-a format o coadă de mașini de peste …5 km. Din nou. Așa s-a întâmplat și pe 1 ianuarie și pe doi și pe trei și tot așa. Mai de voie, mai la îndemnul poliţiştilor, oamenii au lăsat mașinile pe marginea drumului și au plecat pe jos spre platou.

Prețurile pentru cazare și închiriere de echipament pentru pârtie sunt acceptabile încât orice iubitor de zăpadă își poate permite să se bucure de prezența iernii. Legat de locurile de cazare pe Semenic, trebuie spus că staţiunea oferă în jur de 200 de locuri. Asta în condiția în care, înainte de 1989, Semenicul avea peste 2000 de locuri de cazare iar din oraș, de la autogară, plecau 3 curse de autobuz până pe munte fiindcă turiștii veneau din țară și cu trenul. O sanie costa 10 lei şi un echipament complet, se plăteşte cu 40 de lei pe zi.

Vreme superbă cu zăpadă de 30 de cm pe Muntele Semenic. În rest, prețurile la majoritatea produselor sunt ca în oraș și că anii trecuți. O cafea costă între între 3 şi 5 lei, un ceai – la fel, un pahar de vin fiert – 5 lei, iar un meniu compus din felul unu, doi și trei – adică un papanaș, ajunge la 40-50  de lei de persoană. Localurile în care se poate servi masa, sunt arhipline şi trebuie să stai la rând ca să prinzi un loc. Aproape toţi turiştii, prefera ciorbele, tocănitele, papricașul, mâncarea la ceaun. În general, mâncare tradiţională.

Comentarii

comentarii