Weekend cu 30 de permise auto reținute si 550 de sancțiuni

În perioada 14-16 iulie 2023, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 550 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat normele rutiere în vigoare.

Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 30 de permise de conducere și 14 certificate de înmatriculare.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 579 de sancțiuni contravenționale, dintre care 226 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.

De asemenea, 21 de pietoni și 16 bicicliști care au încălcat normele rutiere, au fost sancționați cu amendă sau avertisment.

Alte 44 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță și nefolosirea dispozitivelor de retenție.

14 conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea și alți 9 care au depășit viteza legală cu peste 50, respectiv peste 70 km/h au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, au fost constatate 8 infracțiuni la regimul rutier.

Exemple:

Ieri, 16 iulie, între orele 15.00-19.00, polițiști de la Serviciul Rutier, Poliția Municipiului Caransebeș și Poliția Stațiunii Băile Herculane au desfășurat o acțiune preventivă, în sistem cascadă, pe DN 6, concomitent cu acțiunile desfășurate de polițiștii din Timiș și Mehedinți.

În cele 4 ore, polițiștii cărășeni au verificat 80 de autovehicule și au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 21.000 de lei.

Ca măsură complementară au fost reținute 10 permise de conducere, 6 pentru depășirea limitelor de viteză și 4 pentru depășiri neregulamentare.

De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni rutiere, una privind conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și cealaltă privind refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice.

Astfel, ieri, la ora 17.10, polițiști de la Biroul Rutier Caransebeș au oprit pentru control, pe DN 6, la km 464, un ATV care circula din direcția Lugoj către Caransebeș, condus de un bărbat de 34 de ani, din Constantin Daicoviciu. La testarea alcooltest, acesta avea o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar după ce a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice, acesta a refuzat prelevarea.

Polițiștii desfășoară periodic astfel de activități preventiv-reactive, pentru siguranța circulației pe drumurile publice.

Comentarii

comentarii