Ziua Liliacului renăscută la Ciclova după aproape 30 de ani de uitare VIDEO

Tradiția organizării sărbătorii liliacului la începutul lunii mai a fost reluată în mai multe zone al Banatului Montan. Ciclova Montană și Rudăria sunt două dintre localitățile în care au fost organizate petreceri câmpenești cu muzică, dansuri și delicii culinare la grătar în weekendul trecut.


Implicarea administrației publice locale – ale Primăriei și Consiliului Local Oravița, și-a arătat roadele. După mai mulți de ani de pauză, Poiana Liliacului din Ciclova Montană a fost, din nou, animată în prima zi de mai. Vremea bună și spectacolul folcloric pregătit de organizatori au făcut ca atmosfera să fie una ca pe vremuri.


Localnicii și turiștii s-au bucurat de o zi specială și s-au delectat cu muzică populară și preparate culinare speciale. Bineînțeles că cele mai căutate au fost preparatele la grătar. Începând cu tradiționalii mititei – mici așa cum le spunem noi bănățenii – și terminând cu fel de fel de preparate sofisticate cum ar fi fripturile tratate cu fel de fel de sosuri și condimente sau frigăruile. Totul stropit cu răchie și bere din belșug. Răchia – de-a locului, berea de pe la alții fiindcă fabrica de bere de la Ciclova a fost distrusă după ce a fost privatizată. Prietenii știu de cine și de ce. Doar politicienii și oamenii legii nu au văzut, nu au știut și ne le-a păsat deloc.

Petreceri câmpenești legate de liliac sau narcise și de 1 Mai, au mai fost organizate pe vremuri și în alte localități ale Banatului Montan. Cel mai aproape era Carașova cu Ziua Liliacului sau Zerveștiul cu Sărbătoarea Narciselor. Ce s-a întâmplat la Ciclova este un prim pas în reluarea acestor tradiții, iar rezultatul – adică numărul mare de participanți a dovedit că daca se vrea – se poate. Și poate – cine știe – în câțiva ani – la Sărbătoarea Liliacului și în Valea Carașului, se va bea din nou berea de Ciclova. Fiindcă speranțe sunt și – ,,se lucrează la asta”!

Comentarii

comentarii