ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE! Mai multe activități vor fi organizate cu ocazia Zilei Poliției Române

Pentru sărbătorirea zilei de 25 martie, Ziua Poliției Române, polițiștii inspectoratului nostru vor organiza mai multe activități. Astfel, astăzi, 20 martie, a avut loc concursul tradițional de tir, deși vremea sugera mai degrabă un concurs de biatlon.

Au participat 15 trăgători, iar câștigător a fost declarat comisarul Șandru Bogdan, șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu 99 de puncte din 100 posibile. Au urmat pe podium agentul șef principal de poliție Cornea Adrian, din cadrul Secției 2 poliție rurală Caransebeș, cu 97 de puncte și agentul șef principal de poliție Moșteoru Marian din cadrul Poliției orașului Moldova Nouă, cu 94 de puncte. Câștigătorii au fost premiați cu echipamente sportive de către Asociația Sportivă Dinamo Reșița.

Concursurile sportive (tenis de masă, table, minifotbal) vor continua în zilele următoare.

În ziua de vineri, 23 martie, începând cu ora 11.00, inspectoratul nostru organizează o expoziție în Parcul Tricolorului, din Reșița. Vor fi prezentate elemente de echipament și armament din dotare, mijloace de mobilitate și intervenție, unele dintre activitățile desfășurate și rezultatele obținute. Începând cu ora 13.15, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale vor face o demonstrație privind modul de acțiune a acestei subunități de elită a Poliției Române.


Invităm și așteptăm publicul reșițean să ni se alăture!

Comentarii

comentarii