Atac fără precedent al Cotarului Verde in livezile din Valea Almăjului VIDEO

Zeci de hectare de plantaţi de pruni au fost afectate în Valea Almăjului din cauza omizilor (Cotarul Verde). În această primăvară şi din cauza faptului că iarna a fost foarte blândă, livezile cu pruni din împrejmuirile localităţilor de pe Valea Almăjului, au fost invadate de omizi care au făcut prăpăd cu frunza din pomi.

Cum frunza reprezintă în mod popular bucătăria pomului fructifer, atunci când aparatul foliar este devorat de aceste omizi, producţia este afectată masiv, atât cantitativ, dar mai ales calitativ. În această primăvară, cotarul verde, a atacat masiv livezile cu plantaţi de pruni asa cum nu s-a mai întâmplat în ultimii zeci de ani. Pomii au rămas fără frunză, iar fructul ce tocmai s-a format, este compromis în proporţie de 80%.

Cum tratamentul chimic costă foarte mult, pentru combaterea omizilor şi din dorinţa de a culege un fruct cât mai natural, oameni de la ţară au proprile lor metode în combaterea dăunătorilor: taie crengile invadate de omizi, pentru a le arde, sapă solul din jurul pomilor pe timpul verii, sau folosesc benzi cleioase din grăsimi animale. Din nefericire, toate aceste metode tradiţionale s-au dovedit inutile în acest an, iar la toamnă, producţia de ţuică sau gem, va fi una foarte mică în Valea Almăjului.

A consemnat Adi Neagu

Comentarii

comentarii