Toamnă lungă cu vegetație ca de vară în grădini și pregătiri de iarnă la Rudăria în Valea Almăjului VIDEO

Cu toate că natura a luat-o razna, sătenii din satele Banatului Montan nu se lasă păcăliți și se pregătesc de toamnă cu toată puterea. În Valea Almăjului, la Rudăria, încă se mai strâng roșii și ardei din grădinile aflate la câteva sute de metri altitudine. De menționat că vorbim de culturi în aer liber, nu în solar sau sere.

Vremea neobișnuit de caldă din aceasta toamna a dat peste cap ciclul biologic al naturii. In afara merilor și salcâmilor care mai înfloreau toamna câteodată, în acest an, grădinile din zona Văii Almăjului, sunt ca în plină primăvară. 

Familia de septuagenari Victoria și Vesălin Dancea din Rudăria – soț și soție ce la un loc fac peste 140 de ani, spun ca au mai fost ani cu toamne blânde, dar așa ceva ca în acest an, nu s-a mai întâmplat niciodată. Fără a fi în seră sau solar, plantele de ardei si roșii, după ce au dat toată vara roade, acum, la mijloc de noiembrie, sunt pline de floare si fruct, iar salata si ceapa verde au umplut gradina. 

Prin sat, grădinile sunt pline de flori si trandafiri ca în toiul verii. Lucru foarte frumos la prima vedere, dar total anormal fiindcă dacă va veni gerul așa cum se aude, toată această imagine mirifica va pieri într-o noapte. 

Dar cu toate aceste semne de toamnă lungă, sătenii nu se lasă păcăliți. În Banatul Montan, satele sunt structurate pe gospodării de subzistență. În proporție de peste 90%, oamenii își produc în gospodărie tot ce au nevoie. Pe dealurile din jurul satelor, sunt livezile de pomi fructiferi. Acolo unde terenul o permite, este semănat porumbul și grâul pentru pâine și mămăligă, dar și pentru hrana animalelor.

Pe terenurile drepte și mai aproape de sat, sunt amenajate grădinile de zarzavat. Anul acesta recolta a fost așa de bună încât cămările sunt pline deja cu de toate: de la rădăcinoase și până la conservele de zacusca, bulionul de roșii și butoaiele cu varză și murături.

Porcii sunt puși la îngrășat și beneficiază de un regim alimentar special. Pe lângă porumb și uruială, aceștia primesc și fiertura de fructe ce rămâne de la cazanul de răchie al satului. Fiindcă acum este vremea răchiei de pere, mere sau gutui. În sat, pe de-a lungul albiei râului Rudărica, sunt cele 24 de mori pe apă ale sătenilor.

Unele au o vechime atestată de peste 500 de ani, iar cea dintre ulițe din mijlocul satului are aproape 200 de ani. Totul este original la această moară – de la ciutură și până la pietrele și pereții morii făcuți din lemn de stejar. Doar morarul Victoraș este tânăr, foarte deștept și simpatic de ți-e mai mare dragul să stai de vorbă cu el. Știe foarte multe date exacte, dar și povești despre mori, sat, oameni și locuri.

Moara aparține sătenilor – rândași cum își spun ei – iar obținerea făinii sau a uruielii pentru animale, nu costă nimic. Plus timpul câștigat: la o tură, moara poate măcina până la 3 saci de boabe de porumb, aproximativ 100 de kg și nimeni nu trebuie să piardă timpul la moară. Pui boabele în coșară, reglezi calitatea făinii de la melc, verifici ciocotul și postăvița și dai drumul la apă pe erugă. Apa lovește ciutura care pune în mișcare pietrele morii și după 3-4 ore vii și iei făina acasă. Și asta gratuit, mai ales acum când prețul energiei electrice a ajuns unul astronomic.                

Am filmat imagini deosebite în grădinile de pe dealurile din jurul satului, imagini deosebit de frumoase de la altitudinea de peste 800 m. În gradină toate plantele sunt putere și au dat din nou în floare și în rod. Se pot vedea flori si fructe în diferite stadii de vegetație. Am filmat tufele de flori din fața caselor – trandafirii sunt superbi și înfloriți ca în plină vară, pe deal sunt alți săteni cu vacile și caii la păscut, pe stradă este mare agitație, oamenii aduc lemnele acasă.

Cămara mătușii Victoria Dancea, este plină cu tot felul de legume, cartofi, rădăcinoase, butoaie cu varză, cu brânză, cu murături și boabe de porumbi. În cocină sunt doi porci pregătiți pentru la Crăciun. Așa că, iarna poate veni fără nici o problemă.

Am filmat la morile de pe Valea Rudăricăi și la moara din sat, oamenii se pregătesc pentru iarnă deoarece din cauza gerului morile îngheață și nu mai pot fi folosite până la primăvară și sătenii au nevoie de făină și uruială. La moara din sat avem un morar junior, Victoraș Dancea, vorbește foarte bine, descrie moara pe bucăți, spune cât este de veche și că este mare avantaj cu aceste mori fiindcă obținerea făinii nu costă nimic. Nici timp și nici bani.

Acasă la Victoria Dancea, avem ambianță cu făcutul mămăligii, prăjitul brânzei și pregătirea mesei. Cu răchie și varză acră.

La cazanul din sat am prins un sătean cu rând la ,,fript răchia de pere” . Avem și câteva vorbe de la căzăniță – proprietara cazanului și săteni veniți la cazan. Spun că din pregătirile de iarnă nu poate lipsi friptul răchiei. Victorița ne spune că fiertura de la cazan – comina – va fi data porcilor fiindcă este o delicatesă, sunt fructe fierte.

Inginerul Liviu Munteanu, doctor în științe agricole, specialist la Direcția Agricolă Caraș Severin, spune că este o toamnă lungă, dar că urmează o iarnă grea pentru pomii fructiferi și este de urmărit cum afectează această căldură din noiembrie recolta de anul viitor. 

Comentarii

comentarii