VIDEO Bilanț la Tribunalul Caraș Severin
Tribunalul Caraş-Severin a prezentat bilanţul activităţii desfăşurate pe parcursul anului trecut.
Bilanțul pe 2012 subliniază faptul că, față de anul precedent, gradul de încărcare al magistraților de la Tribunalul Caraş-Severin a crescut cu 40%.
La Tribunalul Caraş-Severin activează 20 de judecători care formează 3 secţii: 2 de civil şi unul de penal. Cu aproape 17 mii de cauze aflate pe rol în anul 2012, bilanţul arată că fiecărui judecător i-au revenit spre soluţionare, în medie, aproximativ 830 de dosare. Se constată o creştere la nivelul dosarelor nou intrate, în special la Secşiile I şi II Civil. Cu toate acestea, indicele de operativitate al magistraţilor a fost de aproape 86%, iar calitatea actului de justiţie s-a menţinut la un nivel ridicat. Conform bilanţului, 99% din soluţiile date de Tribunalul Caraş-Severin s-au menţinut de către următoarele instanţe.
Raportul a fost prezentat în prezenţa magistraţilor de la judeătoriile arondate. La şedinţă au participat şi Monalisa Neagoe , membru al Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi Florin Dogaru, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara. Ambii au avut aprecieri cu privire la activitatea magistraţilor care-şi desfăşoară activitatea la tribunalul Caraş-Severin.
La aceeaşi şedinţă de prezentarea a bilanţului pe anul 2012, magistraţii prezenţi au atras atenţia asupra deficitului de personal şi asupra creşterii nu doar a volumului de muncă, ci şi a complexităţii cauzelor prezente pe rolul judecătoriilor arondate Tribunalului Caraş-Severin. Totodată, s-a discutat şi despre posibilitatea desfiinţări judecătoriei Moldova Nouă, în condiţiile în care aici este un singur judecător, şi preluării zonei de către judecătoria Oraviţa. Decizia desfiinţării acestei judecătorii şi altor 5 astfel de judecătorii cu mai puţin de 3500 de cauze arondate Curţii de Apel Timişoara, va aparţine în final Guvernului României.
Basescu- a construit o tara care angajeaza toti popii si absolventii de Drept, o tara care-si goneste medicii si inginerii. Legi multe-procese multe! Prin manipulare conduc ei si ne-au impovarat cu 100 miliarde de euro.