EXCLUSIV Salvamontul cărășan în acțiune – turistă nemțoaică cu piciorul rupt coborâtă de pe munte

salvamont actiuneUn echipaj Salvamont din sectorul Caransebeș, a fost duminică în alarmă de gradul zero. Un telefon primit de la un ghid turistic din Borlova, cerea ajutorul salvamontiștilor pentru a transporta doi turiști veniți cu motocicletele enduro din Germania.
Cei doi turiști germani – o femeie și un bărbat de aproximativ 40 de ani, erau cazați la o pensiune cu tematică enduro din Borlova. Ei au decis să plece pe un traseu mai dificil într-o mică drumeție enduro cu motocicletele. Ajunși între comunele Zăvoi și Turnu Ruieni, pe dealurile de sub Muntele Mic în locul numit ,,Vârful bătrân”, s-a produs accidentul.
Salvamontiștii caransebeșeni au dat alarma și un echipaj format din 6 oameni ai mutelui, au plecat să recupereze răniții. Din nefericire, turista germană se pare că avea piciorul rupt. Ea a fost imobilizată iar santiarii Salvamont i-au asigurat primul ajutor. Din fericire, bărbatul care o însoțea, a avut nevoie doar de îngrijiri medicale minore – el nefiind accidentat grav.
Conform declarațiilor coordonatorului echipajului Salvamont, Horia Cocie, turiștii accidentați au cerut colegilor lor de la Borlova să fie duși direct la Casa Austria din nTimișoara pentru a primi îngrijirile medicale ce se impun. Răniții au fost transportați la Timișoara de către colegii lor.

Citeste si

Miresme de lavandă, mentă și flori de vară și râsete de copii la Carașova VIDEO

Miresme de lavandă, mentă și flori de vară, râsete de copii și multă curiozitate. Așa …